Sănătatea și bunăstarea copiilor se află în topul priorităților părinților responsabili.
Igiena corectă, alimentația sănătoasă, vizitele periodice la medic și timpul de calitate petrecut cu copiii sunt câteva modalități de a crește copii fericiți și sănătoși.
Iar cel mai puternic exemplu de viață sănătoasă sunt părinții.
Detaliem top cinci cele mai importante măsuri de avut în vedere.
Pandemia de COVID-19 ne-a reamintit tuturor că spălarea corectă și frecventă a mâinilor cu apă și săpun este o lecție pe cât de simplă, pe atât de importantă în prevenirea îmbolnăvirilor.
Atunci când copiii intră în contact cu germenii patogeni și acest lucru se întâmplă mai ales la școală sau la grădiniță – îi pot răspândi cu ușurință în clasă sau în familie.
Copilul trebuie desprins să se spele corect pe mâini mai ales înainte de masă, după folosirea toaletei, după ștergerea nasului sau după ce a venit de afară, potrivit Mayo Clinic.
Statisticile medicale arată că păstrarea mâinilor curate diminuează cu 50% îmbolnăvirile specifice copilăriei.
Totodată, copilul trebuie învățat să-și acopere gura atunci când tușește sau strănută.
Virusurile de răceală și gripă ajung în organism prin nas, ochi sau gură, astfel că atingerea lor cu mâinile murdare trebuie evitată, pe cât posibil.
O altă lecție importantă care trebuie desprinsă din copilărie și mai ales pentru școlari este cea a unui mic dejun echilibrat.
Masa de dimineață este importantă pentru a avea energie întreaga zi și pentru randamentul intelectual, dar și pentru o dezvoltare corporală armonioasă.
Conținutul de fibre din prima masă a zilei scad obezitatea, riscul de instalare a diabetului și a bolilor cardiovasculare.
Potrivit unui studiu, copiii care sunt obișnuiți să ia micul dejun în mod regulat învață să consume cantități adecvate de nutrienți importanți și mai puține grăsimi și colesterol, dar, totodată, nivelurile de minerale și vitamine – precum fier, B complex, vitamina D – sunt cu 60% mai mari, comparativ cu cei care nu sunt învățați cu prima masă a zilei, potrivit verywellfamily.
com.
La rândul lor, și gustările sunt importante.
Probabil că, lăsați să aleagă, cei mai mulți copii ar opta pentru chipsuri, sucuri și prăjituri.
Specialiștii recomandă părinților să-i lase pe cei mici să ajute la planificarea gustărilor sănătoase și să alcătuiască o listă din care copiii să poată alege după ce ies de la școală.
Mișcarea zilnică sub orice formă este un alt obicei sănătos pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor.
Sunt de preferat sporturile în aer liber jocurilor pe calculator sau privitului la televizor.
Copiii au nevoie de cel puțin 60 de minute de activitate fizică în fiecare zi pentru a se dezvolta sănătos.
Plimbările sau mersul pe bicicletă pot fi pentru întreaga familie modalități de a face mișcare și a petrece timp de calitate împreună.
Un studiu efectuat la Mayo Clinic arată că mai mult de două ore de privit la televizor predispune copilul la tulburări comportamentale, deficit de atenție, probleme emoționale, performanță scăzută la școală, obezitate și tulburări de somn.
Multe familii locuiesc în proximitatea școlilor unde copiii învață, astfel că mersul pe jos la școală în fiecare dimineață poate fi un excelent exercițiu fizic și un start bun al zilei.
Luați copiii la cumpărături și învățați-i despre fructele și legumele de pe tarabe.
Explicați-le de ce este important să mâncați legume și fructe și lăsați-i să aleagă un produs pe care urmează să-l consumați la masă, în familie.
Somnul este extrem de important pentru păstrarea sănătății fizice și emoționale, nu doar în copilărie.
Studiile arată că lipsa unui tipar de somn regulat îi afectează pe copii în mai multe feluri – le scade capacitatea de concentrare, crește riscul de depresie, suicid, obezitate și de a suferi accidentări.
Potrivit Național Sleep Foundation, un copil cu vârsta între 3 și 5 ani are nevoie de 10-13 ore de somn în fiecare zi, unul între 6 și 12 ani, de 9-12 ore, iar un adolescent între 13 și 18 ani, de 8-10 ore pe zi.
Rutina înainte de culcare este foarte importantă pentru copii.
Oricare ar fi aceasta – baia, pijamaua, periatul dinților și câteva pagini citite dintr-o carte – părinții trebuie să se asigure că sunt respectate.
Nu-i lăsați pe cei mici la computer, cu telefonul mobil sau în fața televizorului cu cel puțin o oră înainte de culcare.
Ecranele acestor dispozitive sunt stimulative pentru sistemul nervos și interferează cu capacitatea organismului de a adormi și de rămâne adormit.
Un alt aspect important sunt vizitele la medicul pediatru, nu doar atunci când copilul este bolnav.
Medicul pediatru îi poate ajuta pe părinți cu sfaturi despre modul în care sănătatea celui mic poate fi menținută și îmbunătățită.
Mai multe despre controalele medicale recomandate periodic la copii găsiți AICI.
Și nu în ultimul rând părinții trebuie să învețe să conducă prin exemplul personal.
Dacă ei fac sport, mănâncă sănătos, dorm bine și merg regulat la medic sunt un model de bune practici pentru copiii lor.
Sursa foto: Dreamstime.
com