La 39 de ani, Cristiano Ronaldo se află într-o formă de zile mari la Al-Nassr.
Portughezul a marcat trei goluri în victoria de sâmbătă cu Al Tai și este aproape de un nou titlu de golgheter.
Al-Nassr nu traversează un sezon bun, eliminată în sferturile Cupei Asiei și la 12 puncte de Al-Hilal în prima ligă din Arabia Saudită.
Pe de altă parte, pentru Cristiano Ronaldo hat-trick-ul reușit în ultima etapă cu Al Tai (scor 5-1) l-a dus la 33 de goluri și 11 pase decisive în cele 34 de meciuri disputate în acest sezon în toate competițiile.
Portughezul are deja titlul de golgheter absolut în istoria fotbalului, ajuns la 882 de reușite și a luat un avans considerabil și în fruntea marcatorilor din liga saudită, scrie Marca.
Cu 26 de goluri, fostul jucător al lui Real Madrid are un avans de patru reușite în fața sârbului Aleksander Mitrovic, ieșit accidentat în ultimul meci al lui Al-Hilal.
Dacă avansul se menține în ultimele nouă etape rămase, Ronaldo va deveni primul golgheter din patru țări diferite.
CR7 este singurul jucător care a obținut trofeul în trei din cele cinci ligi majore: Premier League 2007-2008 (31 goluri), LaLiga 2010-2011 (40 goluri), 2013-2014 (31 goluri), 2014-2015 (48 goluri) și Serie A 2020-2021 (29 goluri).
Cu excepția unei surprize în ultimele etape, internaționalul Portugaliei se va detașa de nume importante care au reușit până acum să fie cei mai buni marcatori în trei campionate diferite.
De-a lungul timpului, pe lista restrânsă au intrat Luis Suarez, Robert Lewandowski, Ruud van Nistelrooy sau Romario.
🐐@Cristiano about to set a major World Record !CR7 can be the first Footballer ever to win the 1st Division Top Scorer in 4⃣ Different Countries !!!!🏴🇪🇸🇮🇹 Cristiano (+🇸🇦?)🇦🇷🇨🇴🇪🇸 Di Stéfano🇳🇱🇪🇸🇧🇷 Romário🇳🇱🏴🇪🇸 Suárez🇨🇮🇷🇺🇨🇭 DoumbiaIf you know any others, please ✍️ pic.
twitter.
com/NIfZBgG4NV