Am simțit cu toții în ultimii ani că valurile de căldură apar tot mai des și țin tot mai mult, dar un studiu a măsurat viteza acestor valuri și a comparat durata lor, față de ce se întâmpla acum peste 40 de ani.
Masele de aer foarte cald se mișcă în medie cu 20% mai încet, iar valurile de căldură țin cu 50% mai mult.
Ar mai fi ceva: sunt atinse de călduri extreme și regiuni care, în general, erau „scutite” de ele.
În România au fost temperaturi de iunie în ultimele zile de martie, dar mai multe regiuni din lume au fost atinse de călduri record, din Sahel până în estul Asiei și din Belarus până în Japonia.
La mii de stații meteo din lume a fost doborât recordul de căldură pentru luna martie.
Un studiu publicat în revista Science Advances și-a propus să calculeze ce s-a schimbat cu temutele valuri de căldură, în ce mod se mișcă masele de aer, ce zone sunt cel mai afectate și cât de mult au crescut diverși indicatori între 2016-2020, față de perioada 1979-1983, când discuțiile despre încălzirea globală erau la început.
O concluzie ar fi că, în medie, pe plan global, masele de aer cald ce întrețin valurile de căldură se deplasează cu 20% mai lent față de acum patru decenii și apar mult mai des, sub „domul de căldură” fiind „prinși” mai mulți oameni.
Studiul din Science Advances are titlul „Anthropogenic forcing has increased the risk of longer-traveling and slower-moving large contiguous heatwaves”.
În medie, valurile de căldură durau opt zile acum 40 de ani, în timp ce durata a crescut cu patru zile, până la 12 în ultimii ani.
Evident că au fost și valuri ce au ținut 3-4 zile, dar și unele ce au depășit 20 de zile.
Valurile de căldură au devenit mai frecvente pe plan global, de la o medie de 75 pe an între 1979-83, la o medie de 98 pe an între 2016-2020.
Datele sunt la nivel global.
Viteza maselor de aer din cadrul unui val de căldură a scăzut cel mai mult în Europa și Asia, așa că apar des perioade tot mai lungi cu temperaturi mult peste normal.
Magnitudinea valurilor de căldură a crescut cel mai mult în America de Nord și Australia, atât la capitolul temperaturi, cât și la suprafața afectată de vremea mult prea caldă.
Valurile de căldură ajung tot mai departe, atingând locuri care în trecut era relativ ferite de episoade dese cu temperaturi extraordinare.
Mai ales America de Sud a avut în ultimul an parte de călduri uimitoare, chiar și pe timp de iarnă (temperaturi de 39 C iarna).
Diverși curenți atmosferici sunt mai slabi mai ales pe timp de vară, astfel că activitatea lor încetinită înseamnă mai puține mișcări ale maselor de aer, iar asta „se traduce” prin faptul că valurile de căldură staționează mai mult în unele zone, aerul foarte cald nefiind înlocuit de mase mai reci.
Căldura nu mai pleacă mai multe zile.
Foarte mult au de suferit locuitorii din orașe, unde se simt tot mai mult efectele „insulei de căldură” și unde nopțile cu temperaturi insuportabile sunt tot mai numeroase vara.
