Acum 8 ani, după înființarea CSALB, consumatorii veneau cu o abordare destul de agresivă, aruncând vina exclusiv asupra băncilor pentru ce li se întâmpla.
Acum însă vin să negocieze, precizează Alexandru Păunescu.
Alina Radu, conciliator CSALB, avocat Partener și Alexandru Păunescu, directorul juridic al BNR, președintele Colegiului CSALB, în dialog cu Cornel Dinu, fondator Banking News.
Cornel Dinu: Aș vrea să ne spuneți și cât de mult poate contribui CSLB la conștientizarea importanței pe care o are o bună administrare a banilor?Alexandru Păunescu: Conștientizarea pleacă de la educație.
Până la urmă ce înseamnăeducația financiară? Este capacitatea unui consumator de a evalua produsele care îi sunt puse la dispoziție și a decide (cu niște informații medii) ce produs îi se potrivește cel mai bine.
Până la urmă, instituția financiară este cea care trebuie să îi pună la dispoziția consumatorului niște informații minimale cu privire la produsul vândut.
Doar că este la fel de important ca respectivul consumator să meargă cu câteva elemente dinainte.
Să știe ce presupune un contract de credit, de exemplu.
Dacă ne raportăm la legislația existentă vorbim de imprevizibilitate.
Adică lucrurile nu mai stau la fel cum stăteau când s-a încheiat contractul respectiv.
Această imprevizibilitate trebuie să fie analizată cu atenție de consumatori: într-o perioadă atât de lungă de timp (până la 30 de ani) se poate întâmpla inclusiv modificarea majoră a situației economice generale, pentru că un credit ipotecar, de pildă, poate traversa mai multe cicluri economice.
Dar și banca, pe cealaltă parte, trebuie să fie conștientă de faptul că la un moment dat consumatorul, aflându-se într-o situație neprevăzută, o să aibă nevoie de sprijinul ei pentru a putea să deruleze în continuare creditul.
Și atunci există acele variante pe care consumatorii le-au accesat prin CSALB de atâta timp:de re-eșalonare, rescadențare, reducerea unor costuri.
Că vorbim de comisioane, inclusiv diminuarea soldului principalului, creditului și așa mai departe.
Sunt situații în care cele două părți trebuie să re-echilibreze contractul, care nu se dezechilibrează ca urmare a acțiunii uneia dintre cele două părți, ci pentru că se întâmplă de multe ori situații neprevăzute dpentru ambele părți.
Dacă vă aduceți aminte, acum câțiva ani, unele instituții ale statului spuneau că băncile au înrobit consumatorii.
Dându-le un credit, banca i-a transformat în robi.
Oamenii nu sunt robii băncilor, ci ai propriilor bunuri pe care le-au achiziționat cu creditele respective.
Din fericire, de la înființarea acum 8 ani a CSALB, lucrurile s-au schimbat radical: dacă la început consumatorii veneau cu o abordare destul de agresivă, aruncând vina exclusiv asupra băncilor pentru că li se întâmpla, în momentul acesta vin să negocieze cu băncile în cadrul CSALB.
Cornel Dinu: Dacă în perioada 2006-2008 oamenii au fost euforici pentru că voiau să se ridice peste nivelul la care trăiseră până atunci, după criza financiară din 2008, achizițiile de case, creditele ipotecare s-au făcut mult mai responsabil.
.
.
Alexandru Păunescu: Între 2006-2008 a fost o problemă legată mai degrabă de experiența pe care o aveam imediat după perioada comunismului.
Practic nu am existat pe piața capitalistă, nu am avut economie de piață mai bine de 50 de ani.
Primele credite ipotecare s-au acordat undeva în 2001-2002.
În anii de creditare euforică era mai degrabă o necesitate de a reduce decalajele între noi și vesticii care au avut jumătate de secol la dispoziție să își dezvolte propria persoană și avuția.
Era vorba de lipsa unei experiențe mai degrabă decât lipsa de educație financiară.
Experiența de a avea un credit, posibilitatea, capacitatea de a lua o casă.
Deci este cumva justificabilă abordarea consumatorului.
N-aș putea să spun că a fost la fel de justificabilă maniera de abordare din partea băncilor.
În această euforie toată lumea a mers pe creștere.
Băncile voiau să câștige cotă de piață, au apărut creditele date în franci elvețieni și părea că este o variantă mult mai avantajoasă pentru consumatori și nu pe termen scurt, ci pe termen lung.
Nu s-a gândit nimeni că la un moment dat Banca Elveției o să schimbe politica monetară și că se vor devaloriza foarte puternic leul și alte valute în raport cu francul.
După criza financiară vina a fost plasată doar asupra băncilor, iar lucrurile au luat-o pe o pantă populistă.
De fapt, nu vina, ci responsabilitatea era de ambele părți.
Este adevărat că băncile ar fi avut posibilitatea, cu informațiile pe care le-au avut la dispoziție, să fie un pic mai diligente.
Vă aduceți aminte de celebrele reclame la creditele cu buletinul pentru care nu conta dacă aveai adeverință de venit.
Primeai prin cutia poștală fel de fel de carduri de credit, produse care sunt destinate mai ales persoanelor cu venituri ridicate.
Funcționalitatea în sine a cardului de credit nu era explicată suficient de către bănci.
A trebuit să avem parte de experiența capitalismului pentru ca lucrurile să se cristalizeze.
Eu mi-aduc aminte că undeva prin anii 2000 vorbeam cu niște prieteni din Grecia care îmi spuneau că au cumpărat o mașină de spălat și un televizor cu rate fără dobândă.
La noi băncile nu ofereau aceste produse la momentul respectiv.
Cornel Dinu: Cum s-a schimbat abordarea băncilor în acești ani și ce au învățat ele în urma colaborării cu CSALB?Alexandru Păunescu: A fost o perioadă destul de lungă de timp în care CSALB a trebuit să câștige încrederea ambelor părți.
Eu, la acel moment, în calitate de coordonator al întregului proiect, mă așteptam ca începutul să fie dificil.
În primul rând, ideea de conciliere, de negociere, de compromis, era ceva destul de exotic în perioada maximă de conflict, în anii 2015-2016.
Faptul că Banca Centrală a fost prezentă în proiectul CSALB a reprezentant o prezumție de încredere.
Cu toate acestea, trebuia dovedit faptul că CSALB este viabil, că poate să ofere o soluție și să reprezinte o variantă clară față de instanță.
În primul rând trebuia să câștigăm credibilitate, iar acest lucru s-a întâmplat în primul rând datorită reputației conciliatorilor: profesori la facultatea de Drept, avocați, foști judecători, au susținut și au dat încredere acestui proiect.
Cornel Dinu: Dar pentru un consumator ce ar trebui să însemne CSALB și cum îl poate ajuta această instituție?Alina Radu: Practic, chiar acolo unde un consumator nu ar avea câștig de cauză în instanță, pentru că, de exemplu, contractul este corect făcut prin raportare la legislația care este acum în vigoare cu privire la protecția consumatorului, rămâne deschisă posibilitatea de a obține beneficii în cadrul CSALB, în urma negocierii cu banca.
S-a constatat acest lucru și în cazul creditelor în CHF.
Consumatorii au văzut că și pe această chestiune nu este ceva alb sau negru.
Băncile au venit cu niște soluții, unii consumatori au acceptat acele propuneri, iar alții au mers în instanță.
Însă, în instanță au fost sentințe diverse, unele în favoarea consumatorilor, altele în favoarea băncilor.
Ceea ce pot observa în ultimul timp este că sunt consumatori care își definesc bine nevoile lor financiare când se adresează CSALB, dar nu știu cum să abordeze banca.
Și atunci intervine sarcina noastră să vedem cum traducem pentru banca nevoile pe care le au consumatorii, astfel încât să-i putem ajuta.
În ultima vreme am avut multe discuții cu consumatorii în care spuneau că dacă nu primesc înțelegere de la banca cu care au contract, își vor refinanța împrumutul la o altă bancă și vor pleca de la instituția de credit care s-a arătat inflexibilă la nevoile lor.
Suntem la momentul în care transparența și dialogul cu clienții este crucial pentru o bancă.
Pe de altă parte sunt și persoane care, deși nu au nevoi reale, încearcă un pic să profite și să exploateze contextul.
Cornel Dinu: Ați spus în mai multe rânduri că CSALB își dorește ca judecătorii să recomande părților implicate într-un proces o înțelegere amiabilă, în afara instanțelor de judecată.
De câte procese au fost degrevate instanțele de judecată datorită negocierilor în cadrul CSALB? Alexandru Păunescu: Cifrele s-au dublat de la an la an.
Sunt în ultimii trei ani peste 500 de dosare care au venit din instanță și s-au soluționat amiabil la CSALB.
Noi sperăm să crească această cifră și pentru asta le cerem judecătorilor concursul, mai ales că este și în avantajul lor să scape de o parte din dosarele cu care sunt împovărați.
Este foarte important ca oamenii care se adresează instanței să afle din partea judecătorilor că există posibilitatea soluționării alternative.
Dacă vorbim deja de niște dosare care sunt într-un stadiu avansat de soluționare în instanțe, nici băncile nu au neapărat un interes, pentru că sunt foarte aproape de sentință în acele cazuri.
Dar, dacă un litigiul este într-un stadiu incipient, au și ele interesul să-l soluționeze amiabil, din cauza costurilor pe care le implică un proces.
Ne dorim ca băncile să-și facă o analiză a litigilor și să vadă în care dintre ele pot să se înțeleagă cu consumatorii și să-i cheme ele însele către conciliere.
Iată că în peste 500 de situații băncile au reușit să înlocuiască lupta din instanță cu beneficiile aduse de încrederea câștigată din partea consumatorilor.
Noi nu vorbim de o obligație pentru magistrați în a le aduce la cunoștință părților că există CSALB.
Vorbim de sfatul pe care aceștia îl pot da părților că se poate rezolva și așa un litigiu, de manieră amiabilă.
Articol susținut de CSALB
