În prima zi în care România face parte oficial din Schengen, momentan doar cu granițele aeriene și maritime, prima cursă care a aterizat pe Aeroportul Otopeni a venit de la Viena, care a pus piedică țării noastre să adere la spațiul de liberă trecere.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Aeroporturi Valentin Iordache a declarat duninică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este cea a companiei Austrian Airlines de la Viena, transmite News.
ro.
„Primii pasageri care au intrat fără control de frontieră în această seară sunt o parte din pasagerii unei curse Lufthansa de la Frankfurt.
Au fost 92 de pasageri.
Circa 20 dintre aceştia nu au mai trecut prin controlul de frontieră, pentru că s-a făcut ora 0:00.
Prima cursă integral operată fără control de frontieră din spaţiul Schengen este, uşor ironic, cursa Austrian Airlines de la Viena”, a declarat iordache.
Românii care călătoresc în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontiere aeriene şi maritime începând de duminică.
Concret,aceştia nu se vor mai opri la punctele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porţile de îmbarcare.
Se vor face, însă, controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care sunt date în urmărire, sub control judiciar, poliţiştii urmând să aibă în dotare dispozitive mobile de control cu care vor putea face verificări.
în bazele de date operative.
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a afirmat duminică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, declarându-se însă convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă aderarea parțială a României și Bulgariei la spațiul Schengen, precizând că este un „moment istoric”.
Comisia Europeană a transmis printr-un comunicat de presă că salută cu entuziasm această realizare, o concretizare a deciziei istorice a Consiliului din decembrie 2023.
Aderarea la spațiul Schengen a celor două state membre aduce o extindere semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne, sporindu-i atractivitatea, conform Comisiei.
„Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria și România se alătură familiei Schengen.
Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene și maritime.
Acesta este un mare succes pentru ambele țări.
Și un moment istoric pentru spațiul Schengen – cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume.
Împreună, construim o Europă mai puternică și mai unită pentru toți cetățenii noștri”, a declarat Ursula von der Leyen.
Din luna decembrie a anului trecut, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024, a mai menționat Comisia Europeană.
Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România și celelalte țări Schengen.
Comisia va continua să ofere Președinției Consiliului tot sprijinul necesar pentru a se asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în cursul anului 2024, potrivit Comisiei Europene.
Aflat la București la Congresul Partidului Popular European, la începutul lunii martie, cancelarul austriac Karl Nehammer a transmis, după întâlnirea cu Klaus Iohannis, un nou mesaj tranșant pentru România.
„Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a spus el.
Pentru guvernul român, ținta aderării la Schengen vizează anul acesta.
„Avem în plan ca până la sfârşitul anului să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, vineri, potrivit Agerpres.