Viața necosmetizată a studenților români din Olanda.
Doi jurnaliști români, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, au stat luni de zile alături de mai mulți tineri care studiază în Olanda.
Poveștile acestor studenți sunt complexe și trec dincolo de „alb” și „negru”.
Ada este o tânără de 21 de ani, studentă în anul III la Științe biomedicale, în Amsterdam.
Ea reflectează la mecanismul psihologic al tatălui și la propriile motivații, în condițiile în care familia e cea care i-a finanțat studiile.
„Sunt conștientă că sunt aici pentru că am avut oportunitatea financiară și că le datorez totul alor mei”, spune Ada în articolul pentru Teleleu.
eu.
„Poate altul mai bun ca mine, mai deștept ca mine nu și-ar fi permis să vină aici.
Tata n-a avut niciun fel de posibilitate din partea părinților și a spus: «Am investit atât de mult în tine, vreau măcar să încerci».
”Inițial, Ada se gândise să încerce facultatea la Cluj sau la București.
Tatăl nu a vrut să dicteze, dar a pus o condiție: își va plăti singură facultatea.
De ce s-a opus atât de mult tatăl continuării studiului în România? ”Pentru că odată ce ieși din campus dai de aceeași Românie.
Vreau să pleci pentru că poți mai mult și pentru că știu că n-o să te adaptezi în România», i-a spus bărbatul.
”Mai târziu am înțeles că tata avea dreptate”, mărturisește Ada.
Între timp, fata suferă de tulburare alimentară și e rândul tatălui să intre într-un ciclu al gândurilor.
El se întreabă dacă are o vină în alegerea finală a fetei: Olanda.
Ada i-a spus că alegerea a fost cea potrivită, pentru ea.
”Tata s-a gândit mult dacă a fost un părinte bun după ce am dat în anorexie și încerc să-i explic că Olanda e cea mai bună chestie care mi s-ar fi putut întâmpla”, susține studenta.
Povestea Adei merge însă mai departe de atât.
Ea își amintește că a ținut prima dietă la 10 ani, încurajată de părinți.
„Îmi doream telefon și ai mei mi-au zis că îmi iau doar dacă ajung la o anumită greutate – trebuia să slăbesc patru-cinci kilograme.
M-am uitat acum la poze să văd dacă am fost supraponderală.
Nu, niciodată! Dar ai mei erau atât de immersed de cultura asta de cum trebuie să arate fetele, de cum țin fetele dietă”.
La 17 ani i-a spus mamei sale că crede că are bulimie, dar mama ei i-a spus să aibă răbdare, pentru că s-ar putea să fie doar o fază din adolescență – Ada a avut întotdeauna probleme legate de imaginea corporală.
„Am fost cea care a luat vina pentru toate problemele de alimentație de la noi din familie”, spune ea.
”Părinții au făcut asta ca să nu ajung supraponderală.
Nu vreau să dau vina pe ei, pentru că nu au fost conștienți de ce au făcut și nu mi se par de blamat, mai ales în contextul României, în care tot mecanismul social are niște probleme.
Nu poți să pui vina individuală pe oameni”.
Anul I a fost foarte solicitant – la universitățile din Olanda selecția studenților se face în primul an, când mulți abandonează – și Ada a petrecut ore întregi învățând.
În anul al II-lea a început să țină o dietă restrictivă și a ajuns să cântărească doar 40 de kilograme.
În perioada aceea a început să se automutileze, iar Ada poartă azi pe mâini și pe picioare urmele adânci de tăieturi și de arsuri care au durut mai mult sufletește decât fizic.
Atunci au ajutat-o prietenele, un psiholog și un psihiatru din Olanda și părinții.
”Familia ei a început să o susțină după ce a realizat cât de gravă e problema cu care se confruntă.
„După ce ai mei au înțeles au fost excepționali”, a explicat Ada pentru Teleleu.
eu.
Povestea ei poate fi citită aici.
