VIDEO Explozie urmată de degajări mari de fum la rafinăria Petromidia Năvodari. 20 de muncitori au fost evacuați de pompieri. Nu există victime

Spread the love

Autoritățile intervin vineri la rafinăria Petromidia din Năvodari după ce au fost alertați privind degajări mari de fum în urma unei explozii.

Pompierii au evacuat 20 de persoane, în timp ce restul muncitorilor s-au evacuat până la sosirea salvatorilor.

Nu există victime în urma exploziei, a transmis ISU Constanța.

11:20 ISU Constanța a anunțat că, în total, au acționat 80 de pompieri cu 22 de mijloace de intervenție.

„Incendiul a fost localizat și lichidat foarte repede”, a precizat purtătoarea de cuvânt de la ISU Constanța.

Potrivit cronologiei prezentate de ISU Constanța, planul roșu a fost activat la ora 08.

40 și dezactivat la 10.

00.

Pe lângă efectivele de la Constanța, au fost trimise în sprijin patru autospeciale de la Ialomița și Călărași.

De asemenea, a fost mobilizat pentru a fi trimis la Constanța un transport cu roboții de stingere de la ISU București-Ilfov, dar incendiul a fost lichidat rapid.

Planul roșu a fost dezactivat, dar la fața locului rămân șase autospeciale de stingere și patru ambulanțe SMURD.

10:00 Reacția Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei:09:40 Planul roșu va fi dezactivat de la ora 10.

00, iar autospecialele se vor retrage la bază.

„Râmân doar șase la fața locului pentru asigurarea măsurilor din orele următoare”, a anunțat ISU Constanța.

09:20 Pompierii au evacuat 20 de persoane în timpul intervenției, în timp ce restul personalului s-a autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor.

Potrivit ISU Constanța, nu sunt victime în urma exploziei.

09:15 Flacăra a fost stinsă și se acționează pentru răcirea instalației, anunță ISU Constanța.

Până în prezent nu au fost raportate victime.

La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 2 autoscări și 3 ambulanțe SMURD.

De asemenea, se deplasează în sprijin o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Fetești.

În iulie 2021, în zona platformei Petromidia a avut loc la prânz o explozie în care au fost rănite cinci persoane, iar una a decedat.

Explozia a fost urmată de un incendiu violent.

În 2016, pe platforma Petromidia a mai avut loc un incident similar, soldat cu morți și răniți.

La data de 22 august 2016, în incinta Rafinăriei Petromidia Năvodari a avut loc o explozie în urma căreia două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav.

(Foto: Dreamstime.

com)

Lasă un răspuns