Prima finalistă la WTA Miami – Calificare după un set pierdut la zero

Spread the love

Favorită numărul patru la turneul „WTA 1000” de la Miami, Elena Rybakina a reușit calificarea în finală după ce a trecut în trei seturi de Victoria Azarenka, scor 6-4, 0-6, 7-6(2).

>> OPINIE.

Cât de corect este ca Simona Halep să primească wild carduri? Totul a început cu Maria Sharapova, când rusoaica a revenit și ea după dopaj și Halep atunci a contestat-oPrimul set al duelului dintre Rybakina și Azarenka s-a încheiat în favoarea jucătoarei din Kazahstan, care a a reușit șapte ași, dintre care trei consecutivi.

Azarenka a arătat o cu totul altă atitudine în setul al doilea, în care Rybakina practic nu a contat, câștigând la zero.

Deși cu un moral mai bun, belarusa a încercat să mențină ritmul din setul anterior, dar favorita numărul patru și-a revenit și s-a ajuns la tiebreak, unde diferența a fost categorică: 7-2.

Meciul a durat două ore și 36 de minute.

În cea de-a doua semifinală se vor întâlni vineri rusoaica Ekaterina Alexandrova (16 WTA) și americanca Danielle Collins (53 WTA).

Down 2 break points? No problem for Elena Rybakina 🔥#MiamiOpen pic.

twitter.

com/tOypj77qRoWhat a reversal 🔄@vika7 drops just 5️⃣ points in the second set and forces a decider with Rybakina.

#MiamiOpen pic.

twitter.

com/x3qd8CVwb5Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, are loc în perioada 19-31 martie.

Se joacă pe suprafață hard, pe tabloul principal se află 128 de jucătoare, iar premiile acordate au valoare totală de $8,995,555.

Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).

>> ATP Miami: Al patrulea favorit s-a calificat în semifinale – Cine poate completa careul de ași>> Încă un nume important din tenis spune că Simona Halep nu ar trebui să primească wild carduri

Lasă un răspuns