ISIS transmite Rusiei un nou mesaj și lansează un apel la jihad global

Spread the love

Purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS), Abu Huzaifa al Ansari, a cerut joi să fie comise atacuri individuale în Europa şi Statele Unite pentru a sprijini musulmanii în războiul din Gaza şi i-a felicitat pe cei responsabili pentru atacul de vinerea trecută de la Moscova, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Într-un mesaj audio de 41 de minute difuzat pe Telegram, purtătorul de cuvânt al Stat Islamic a trimis un „mesaj de aducere aminte” musulmanilor şi a spus că ceea ce li se întâmplă în prezent musulmanilor din enclava palestiniană Gaza este „ceea ce fraţii din Siria, Libia, Irak, Sinai (Egipt) şi Yemen au suferit de două ori mai mult în urmă cu câţiva ani”.

„Le mulţumim soldaţilor califatului pentru eforturile lor şi ne rugăm lui Dumnezeu să reuşească să ajungă pe pământurile Palestinei pentru a lupta faţă în faţă cu evreii într-un război religios care să termine cu ei.

În acest sens, îi încurajăm pe leii singuratici să vizeze evreii şi cruciaţii de pretutindeni, în special în Statele Unite şi Europa”, a spus el în mesajul în arabă distribuit de Al Furqan, organul de propagandă al grupării.

El a descris războiul din Gaza ca fiind o „rană a musulmanilor”, în care este nevoie de luptă „şi nu doar de lozinci şi motto-uri”, potrivit alocuţiunii sale, publicată între altele cu prilejul lunii sfinte a musulmanilor Ramadan şi pentru a marca zece ani de la înfiinţarea „califatului”, autoproclamat de primul lider al grupării jihadiste, Abu Bakr al Bagdadi.

„Şi lupta împotriva evreilor nu se realizează dacă nu este dublată de lupta împotriva aliaţilor lor: necredincioşii şi cruciaţii din toate locurile.

Plecând de aici, am început invazia unită, lansată pentru a ne sprijini familiile din Gaza şi care reprezintă frăţia dintre credincioşi”, a susţinut el.

Al Ansari şi-a reiterat astfel mesajul difuzat pe 4 ianuarie în care a chemat la atacuri împotriva Statelor Unite, a Europei şi a întregii lumi, şi în care a cerut „să nu facă distincţie între atei, civili sau militari”.

Al Ansari a mai spus că, după atacul din Iran din ianuarie, unul dintre cele mai grave din istoria sa, care a făcut peste 90 de morţi, Statul Islamic s-a întors împotriva „Rusiei, cruciata”, termen folosit de acest grup pentru a-i desemna pe creştini.

Purtătorul de cuvânt al Statului Islamic a descris atacul de la Moscova drept „un atac sângeros al unui grup de lei din califat” pentru „a-i răzbuna pe musulmani şi a-i disciplina pe necredincioşi”.

Gruparea jihadistă a revendicat atacul de la sala de concerte Crocus City Hall, la 20 de kilometri de centrul Moscovei, care a făcut cel puţin 143 de morţi.

„Nu trebuie să dăm explicaţii legitime atunci când atacăm o ţară care a luptat întotdeauna împotriva musulmanilor, înainte şi acum.

Şi continuăm să-i capturăm şi să-i ucidem soldaţii în Siria, iar înainte de asta le-am distrus avionul în Sinai”, a adăugat el.

Statul Islamic se referă la intervenţia Rusiei în războiul din Siria începând din 2015, precum şi la doborârea – revendicată de ISIS – a avionului rus Metrojet care a părăsit oraşul egiptean Sharm el Sheikh cu destinaţia Sankt Petersburg, tot în 2015, atacul soldându-se cu peste 220 de morţi.

Rusia susține că nu ISIS, ci Occidentul și Ucraina s-ar afla în spatele atentatului terorist de la Moscova.

Abu Huzaifa al Ansari le-a cerut totodată „tinerilor (musulmani) confunzi” din Occident să imigreze în zonele în care organizaţia este prezentă, care se extind din vestul Africii către Asia, „pentru a purta jihadul”.

„Repetăm apelul nostru către musulmanii din întreaga lume să se alăture fraţilor lor pentru a purta jihadul (.

.

.

) Adresez acest mesaj în special tinerilor confuzi din ţările apostate, care se simt rău din cauza nenorocirii din naţiunile lor”, a spus purtătorul de cuvânt al SI, referindu-se la credincioşii musulmani din ţările occidentale.

El a declarat că, dacă aceşti tineri „nu ştiu unde să meargă”, au ocazia „să trăiască” şi să meargă pe „câmpurile de luptă de pe pământurile Stat Islamic”.

De asemenea, el a cerut jihadiştilor închişi în închisorile din întreaga lume să aibă „răbdare”, în timp ce a jurat răzbunare împotriva Forţelor Democratice Siriene – unităţi formate în mare parte din kurzi sirieni şi susţinute de Statele Unite -, care administrează în nord-estul Siriei închisorile în care sunt deţinuţi combatanţi ai SI şi lagărele unde se află rude ale unor luptători din Stat Islamic.

Lasă un răspuns