Mi-am dorit dintotdeauna să am un copil al meu și unul adoptat.
Dintr-un motiv nedefinit de infertilitate ciudată, nu am reușit să fac unul al meu, dar… am adoptat.
Toată procedura a durat 9 luni.
Fix cât o sarcină.
3 luni obținerea atestatului.
3 luni până ne-au găsit un copil.
3 luni până l-am luat acasă.
Sunt doar 6 pași pentru adopția unui copil.
Îi detaliez mai jos pentru toți cei interesați.
Cea mai grea decizie din toată procedura a fost cea în care a trebuit să mă hotărăsc dacă sunt capabilă să iubesc un copil care nu este biologic al meu.
Și să mă asigur că și soțul meu este capabil de asta.
Și da, am hotărât împreună că putem iubi un copil adoptat.
Uit mereu ca este adoptat, îmi mai amintesc oamenii.
Nu este așa de complicată precum se spune, dar trebuie să știi anumite lucruri despre adopția unui copil.
Clasicele: buletin, certificat de naștere, certificat de căsătorie, act de proprietate sau chirie, cazier, adeverințe de venit, adeverință medicală de la medicul de familie.
Dar și evaluare psihiatrică (foarte utilă, cred eu), cazier judiciar pentru persoanele cu care locuiește solicitantul, declarația soțului, în cazul în care nu se asociază la cererea de adopție.
Da, e adevărat, poți adopta doar tu, fără ca soțul să adopte și el, dar trebuie să fie de acord.
Și mai trebuie să faci un drum la notar pentru 2 declarații: referitoare la locuirea efectivă pe teritoriul României și cea din care să rezulte că ești/ nu ești decăzut din drepturile părintești sau că ai/ nu ai copii în sistemul de protecție specială.
Da, utile și acestea două, dar în opinia mea, aceste lucruri nu trebuie date pe propria răspundere, ci trebuie verificate.
Când am întrebat la DGASPC mi s-a răspuns că nu au program/ soft prin care să verifice acest lucru.
Sfatul meu este să faci acest dosar în 3 exemplare pentru că îți va mai trebui și la încredințarea în vederea adopției și la încuviințare.
Adică să nu faci, ca mine, și să alergi de mai multe ori.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREME.
RO
