O a noua persoană acuzată de implicare în organizarea atentatului revendicat de gruparea Stat Islamic care a ucis peste 140 de persoane în suburbiile Moscovei a fost plasată în arest, a anunțat vineri justiția rusă, citată de AFP.
În urmă cu exact o săptămână, bărbați înarmați au deschis focul la Crocus City Hall, o sală de concerte din apropierea capitalei ruse, înainte de a-i da foc.
Autoritățile ruse au anunțat miercuri că 143 de persoane au murit, iar ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a declarat vineri că încă o persoană a murit.
Zeci de persoane rănite se află încă în spital.
Patru presupuși atacatori au fost arestați între timp, împreună cu mai mulți suspecți acuzați că i-au ajutat.
Vineri, un al nouălea suspect, Nazrimad Loutfoulloï, a fost reținut, a anunțat serviciul de presă al tribunalelor din Moscova.
La fel ca presupușii atacatori, el este din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Autoritățile nu au precizat rolul pe care este acuzat că l-a jucat.
El este reținut până cel puțin la 22 mai.
Atentatul a fost cel mai sângeros din ultimii douăzeci de ani în Rusia și cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS) pe teritoriul european.
Vineri, Statul Islamic a confirmat arestarea a patru dintre membrii săi, pe care i-a identificat ca fiind autorii atacului.
În pofida acestei revendicări jihadiste clare, autoritățile ruse persistă în a urmări o legătură cu Ucraina.
CNN scrie că serviciile de securitate ale Kremlinului erau la curent cu o amenințare ISIS cu câteva zile înainte de atacul armat de la o sală de concerte din apropierea Moscovei, sugerează documentele serviciilor secrete rusești obținute de o organizație de investigație cu sediul în Marea Britanie.
Potrivit Dossier Center, cu sediul la Londra, documentele arată că etnicii tadjici radicalizați de ISIS-K – ramura din Asia Centrală a grupului terorist ISIS – ar fi putut fi implicați.
Anchetatorii ruși au declarat joi că au găsit dovezi că atacatorii din sala de concerte au avut legături cu „naționaliștii ucraineni”, o afirmație respinsă imediat de Statele Unite ca fiind propagandă nefondată.
„Munca cu teroriștii reținuți, examinarea dispozitivelor tehnice confiscate de la ei și analiza datelor privind tranzacțiile financiare au permis obținerea de dovezi privind legăturile lor cu naționaliștii ucraineni”, a scris joi pe Telegram Comitetul de Investigații al Rusiei.
Șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Alexander Bortnikov, a spus chiar marți că atacul terorist a fost pregătit de islamişti radicali cu sprijinul serviciilor de informații ucrainene.
Și Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a declarat marți că Ucraina este „desigur” în spatele atacului terorist, potrivit Reuters.
Nu există nicio dovadă de implicare a Kievului în atacul de vineri de la periferia Moscovei, au spus patru persoane cu legături apropiate Kremlinului.
În plus, aproape nimeni din elita politică și de afaceri a Rusiei nu crede că Ucraina se află în spatele atacului, au spus persoanele respective pentru agenția de presă.