Taxele şi impozitele pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, vor creşte în 2025, după intrarea în vigoare a prevederilor stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr.
16/2022, care schimbă esenţial modul de calcul al acestor taxe.
„Anul 2025 pare atât de îndepărtat acum, când abia a început 2024, dar contribuabilii, persoane fizice şi juridice deopotrivă, trebuie să ştie că, pe lângă creşterile de impozite din acest an, peste numai 9 luni îi aşteaptă noi majorări, de data aceasta pe segmentul taxelor locale pe proprietate.
Este vorba despre prevederi care schimbă esenţial modul de calcul al acestora, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr.
16/2022, care ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023.
Ulterior, autorităţile au revenit şi au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025.
Anul în curs a venit deja cu majorări ale altor taxe şi modificări legislative pe baza cărora povara fiscală creşte în 2024, astfel că amânarea aplicării noilor reguli de calcul a taxelor locale a fost binevenită.
Este important de ştiut însă că, în urma aplicării noilor reglementări, de anul viitor, creşterea taxelor şi impozitelor pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, este inevitabilă”, potrivit unei analize EY România, citate de Agerpres.
roUnul din factorii care a stat la baza deciziilor de schimbare a modului de calcul al acestor taxe ţine strict de contextul intern, naţional, unde România se confruntă cu situaţia în care bugetele locale nu colectează suficiente venituri din taxe şi impozite care să acopere cheltuielile locale, astfel încât să lase loc investiţiilor.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro