Catedrala din Strasbourg, edificiu turistic și emblematic al acestui oraș din estul Franței, a fost evacuată pentru scurt timp, miercuri după-amiază, în urma unei false amenințări cu bombă, a anunțat poliția, potrivit AFP.
„Tocmai a avut loc evacuarea catedralei din Strasbourg, în urma unui apel răuvoitor”, a scris poliția din departamentul Bas-Rhin pe rețeaua X.
„A fost instituit un perimetru de securitate.
Se face tot posibilul pentru a clarifica orice dubiu cât mai repede posibil.
Vă rugăm să evitați zona și să facilitați munca celor care intervin”.
Potrivit unei surse din poliţie, măsura evacuării a fost luată în urma unui apel telefonic neidentificabil, primit în jurul orei locale 15.
45 (16.
45, ora României), care anunţa că o bombă a fost plasată în catedrală şi că va exploda.
Edificiul, foarte frecventat de turiști, a fost apoi evacuat și instituit un perimetru de securitate.
Inspecția de securitate efectuată în catedrală şi împrejurimi, care nu a relevat nimic suspect, a permis ridicarea perimetrului de securitate aproximativ o oră mai târziu, potrivit sursei din poliției.
Acest incident are loc în contextul în care mai multe licee și colegii au fost de asemenea vizate recent de false alerge cu bombă, atât în regiunea Alsacia cât și din restul Franței.