Autostrada Unirii, Autostrada de pe Valea Prahovei și Brașov – Bacău, plus trei drumuri expres, transferate la CNIR, o nouă companie care se va ocupa de infrastructura rutieră

Spread the love

Patru proiecte de autostrăzi și trei proiecte de drum expres vor fi oficial preluate de la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) de către recent înființata Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR), o nouă instituție care se va ocupa exclusiv de implementarea noilor proiecte de infrastructură rutieră, în timp ce vechea companie de stat ar urma să rămână în timp doar cu componenta de administrare a rețelei rutiere aflate în uz.

„Am semnat Ordinul prin care Compania Naționala de Investiții Rutiere (CNIR S.

A.

) preia de la CNAIR S.

A.

(Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) o serie de proiecte de infrastructură rutieră!”, a anunțatr joi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu care a enumerat care sunt proiectele vizate.

„Transferul acestor proiecte a fost posibil doar după operaționalizarea CNIR și numirea unui Director General și a Directorului Economic-Financiar.

Obiectivele vor fi preluate în baza unui protocol încheiat între cele două companii”, a mai declarat Grindeanu.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), o nouă companie diferită de actuala CNAIR și care ar trebui să se ocupe doar cu implementarea marilor proiecte de infrastructură rutieră precum autostrăzile, drumurile expres, podurile sau variantele ocolitoare, a fost înființată încă din 2021, însă operaționalizarea ei a început abia de anul trecut.

Înființarea unei companii distincte, specializată doar pe implementarea proiectelor de infrastructură rutieră a fost una din recomandările din Master Planul General de Transport al României, aprobat de Comisia Europeană în 2016.

Operaționalizarea CNIR este acum unul din jaloanele din cadrul PNRR.

De operaționalizarea CNIR a fost desemnat reponsabil în 2023 Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Sorin Grindeanu și fost activist pentru autostrăzile din Moldova.

El a activat timp de aproape 12 luni drept director interimar al CNIR.

Potrivit Economedia, în această săptămână Gabriel Budescu a fost numit cu mandat de 3 ani director general al CNIR.

El vine la conducerea Companiei din funcția de director general adjunct tehnic al Companiei de Drumuri (CNIAR) și a condus Direcția Tehnică din CNAIR.

Lasă un răspuns