Aceştia sunt: Florin Roman – pentru alegerile locale, Rareş Bogdan – pentru alegerile europarlamentare şi Dan Motreanu – pentru prezidenţiale, potrivit anunțului făcut marți de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.
„PNL, în şedinţa structurii centrale de conducere, a luat câteva decizii importante.
Prima dintre ele este o decizie referitoare la stabilirea coordonatorilor echipelor de campanie ale Partidului Naţional Liberal.
În ceea ce priveşte alegerile locale, vicepreşedintele Florin Roman va asigura conducerea echipelor de campanie.
Pentru alegerile europarlamentare, şef al echipelor de campanie va fi domnul europarlamentar şi prim-vicepreşedinte Rareş Bogdan, iar în ceea ce priveşte proiectul prezidenţial pe care evident ni-l dorim şi pentru care încă de pe acum ne pregătim – domnul prim-vicepreşedinte Dan Motreanu va asigura conducerea echipelor de campanie”, a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
În toamna anului trecut, europarlamentarul Rareș Bogdan (PNL) a mers la piață alături de alți lideri ai partidului cu un ceas Rolex în valoare de 30.
000 de euro.
În cadrul unei vizite la piața agroalimentară din Șimleu Silvaniei, Bogdan și-a etalat un ceas de 30.
000 de euro în timp ce vorbea despre produsele sănătoase cultivate în România.
Europarlamentarul, un împătimit al modei, a surprins prin ținuta mai potrivită pentru Milano decât pentru județul Sălaj și prin ceasul Rolex Yacht-Master 40.
Întrebat dacă gestul său este unul potrivit unei asemenea ocazii, Rareș Bogdan a afirmat: „Vreți să mă îmbrac ca Mao Zedong?”.
Acesta a susținut că este un om „asumat” și are o colecție de ceasuri în valoare de 200.
000 de euro.
„Eu sunt un om asumat, de asta îmi permit să port şi ceasuri de care vreau eu şi costumele; eu nu mă duc în salopetă şi nu-mi pun ceas Pobeda, să fie fericiţi socialiştii lui Ciolacu.
Port ce vreau eu şi cum vreau eu, pentru că am lucrat în mediul privat şi pentru că îmi permit să fac asta”.
Chestionat despre moralitatea gestului, Șimleu Silvaniei (jud.
Sălaj) fiind un oraș sărac, Rareș Bogdan a comentat: „E ceasul meu.
Uite, acum am altul, mai ieftin, e drept, nu-i aşa de scump, ăsta cred că este vreo 10.
000.
Am ceasuri în declaraţia de avere de 200.
000 (…) Iertaţi-mă, ce vreţi să fac? Vreţi să mă îmbrac ca Mao Zedong, să-i placă lui Ciolacu, să mă îmbrac în ăla şi să-mi iau ceas Pobeda? Hai să fim serioşi, asta e problema românilor?! Lor le place Pobeda, că ăla îl avea Stalin, nepoţii lui”.
În urma gestului său, europarlamentarul a fost ironizat în mediul online.
Rareș Bogdan va coordona din partea PNL campania pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Fost ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, liberalul Florin Roman și-a dat demisia de la conducerea ministerului în decembrie 2021, în urma scandalului de plagiat în cazul dizertației de masterat.
De asemenea, după scandalurile privind suspiciunile de plagiat din lucrarea sa de master și cartea pe care, deși și-a trecut-o în CV, nu a scris-o, Florin Roman a fost acuzat că și-a trecut în CV o licență la Universitatea Babeș-Bolyai, deși nu a urmat cursurile acestei universități.
Florin Roman susține în CV că e licențiat de două ori în economie, la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj în 1992-1996 și apoi la Universitatea Athenaeum București în 2008-2011.
Universitatea Babeș-Bolyai nu l-a găsit ca student sau licențiat, ci doar cu un examen la universitatea clujeană.
Astfel, UBB nu a găsit niciun student Florin Claudiu Roman care a intrat la admitere, a terminat sau care a dat licența.
Nu l-a găsit nici ca „licențiat”, așa cum scrie politicianul în CV.
De altfel, Roman mai este cunoscut pentru gestul controversat în care s-a fotografiat doar în prosop și la bustul gol, hotelul Parlamentului.
Gestul său a fost criticat în spațiul online.
Florin Roman (PNL) va coordona campania pentru alegerile locale din acest an.
Dan Motreanu, unul dintre cei mai vechi membri ai PNL, fost ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în Guvernul Tăriceanu, ajuns apoi europarlamentar, a fost desemnat pentru coordonarea campaniei pentru alegerile prezidențiale din acest an.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro