Ambasadorii statelor UE discută introducerea de limite la importurile de produse agricole ucrainene

Spread the love

Ambasadorii statelor membre UE urmează să discute, miercuri, o nouă propunere care vizează importurile de produse agricole ucrainene, după ce unele ţări au spus că este nevoie de noi restricţii pentru a stabiliza piaţa agricolă din blocul comunitar, a declarat o sursă europeană pentru agenția Reuters.

Statele membre UE discută modalităţile prin care să acorde Ucrainei o nouă prelungire de un an la eliminarea tarifelor la accesul pe piaţa comunitară, în timp ce în paralel îi calmează pe fermierii europeni care protestează de mai multe luni împotriva normelor de mediu ale UE şi a importurilor ieftine, notează Agerpres.

Săptămâna trecută, UE a ajuns la un acord provizoriu care acordă producătorilor ucraineni de alimente acces fără taxe vamale pe pieţe din UE, până în luna iunie 2025, însă cu noi limite la importurile de cereale.

Cu toate acestea, Franţa şi Polonia au apreciat că aceste restricţii sunt insuficiente.

„Preşedinţia a făcut ieri seara o nouă propunere cu uşoare modificări.

.

.

Ambasadorii UE vor discuta propunerea la finalul reuniunii lor de azi”, a declarat o sursă din cadrul preşedinţiei belgiene a Consiliului European.

Ministrul polonez al Agriculturii Czeslaw Siekierski urmează să se întâlnească miercuri după amiază cu omologul său ucrainean, Mîkola Solski, pentru ca joi să aibă loc o şedinţă comună a guvernelor din cele două ţări.

Siekierski a declarat pentru agenţia de presă PAP că discuţiile cu Ucraina au fost dificile însă un alt oficial polonez a spus că un acord ar putea fi anunţat în curând.

Anterior, Polonia declara că este interesată să încheie un acord cu Ucraina, care să permită comerţul cu produse agricole pe bază de licenţe de export/import, similar cu cel convenit de autorităţile de la Kiev cu România şi Bulgaria, astfel încât să înceteze protestele de la graniţa Ucrainei.

Fermierii polonezi susţin că o mare parte din cerealele ucrainene, care ar fi trebuit doar să tranziteze Polonia în drum spre alte ţări, ajung până la urmă pe piaţa poloneză.

În replică, autorităţile de la Kiev susţin că protestele fermierilor polonezi, care au inclus blocarea puncte de trecerea a frontierei şi deversarea cerealelor ucrainene, afectează efortul de război împotriva Rusiei precum şi economia ucraineană.

De asemenea, oficialii ucraineni susţin că doar o mică parte din cerealele pe care le exportă Ucraina tranzitează prin Polonia.

____

Lasă un răspuns