China îndeamnă tinerii să renunțe la nunțile fastuoase: „Sunt un obicei dăunător”

Spread the love

Autoritățile chineze îndeamnă într-un mesaj oficial cuplurile tinere din țară să planifice mai degrabă nunţi „simple” decât tradiţionalele banchete cu sute de oaspeţi care au devenit celebre în spaţiul virtual, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Articolul publicat de Federaţia „All China Women”, în care se prezintă situaţia cuplurilor extenuate de timpul necesar pregătirii nunţilor mari şi de cheltuielile pe care le implică astfel de evenimente, a fost marţi pe lista celor mai accesate prin motorul de căutare chinez Baidu.

Printre schimbările propuse se află renunţarea la ritualuri ca închirierea unor maşini de lux, fotografi la modă şi suveniruri pentru oaspeţi, mirii urmând să opteze pentru petreceri mici, cu membrii familiei şi prietenii apropiaţi.

Unul dintre cuplurile intervievate a spus că au fost cheltuiţi pentru nunta lor aproximativ 6.

000 yuani (831 dolari), semnificativ mai puţin decât la banchetele tradiţionale care pot costa peste 200.

000 yuani (27.

700 dolari).

Trecerea la un stil mai simplu este importantă pentru dezvoltarea bunelor obiceiuri viitoare, potrivit îndemnului lansat acum de autoritățile chineze.

„Din perspectivă socială, ceremoniile nupţiale extravagante sunt un obicei dăunător.

.

.

extinderea nunţilor minimaliste satisface cererea pentru ceremonii nupţiale cumpătate şi ajută la dezvoltarea unor obiceiuri bune”, se arată în articol.

Anul trecut, numărul mariajelor noi în China a crescut cu 12,4%, comparativ cu 2022.

După aproape un deceniu de declin, multe cupluri tinere s-au căsătorit după ce şi-au amânat ceremoniile nupţiale din cauza pandemiei.

Însă multe cupluri tinere renunţă să se căsătorească şi să aibă copii din cauza costurilor ridicate.

China este unul din locurile cele mai scumpe pe plan mondial pentru a creşte un copil, raportat la PIB-ul său per cap de locuitor, anunţa în februarie un celebru think-tank chinez.

Populaţia Chinei a scăzut în 2023 pentru al doilea an consecutiv, potrivit datelor oficiale publicate recent, rata natalităţii încetinind în faţa presiunilor economice în creştere şi a unei schimbări a comportamentelor sociale.

Biroul Naţional de Statistică din Beijing a raportat o populaţie de 1,409 miliarde de persoane la sfârşitul anului 2023, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ două milioane de locuitori faţă de sfârşitul anului 2022.

Guvernul chinez încearcă să limiteze scăderea prin alocaţiile familiale, care rămân modeste, o campanie intensă de comunicare publică în favoarea natalităţii sau permiţând cuplurilor să aibă trei copii.

Scăderea demografică poate fi explicată prin mai multe cauze, cum ar fi costul ridicat al educaţiei, lipsa de încredere în viitorul economic şi neîncrederea crescândă în instituţia căsătoriei.

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns