Candidatul alianţei PSD-PNL pentru Primăria generală a municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, afirmă că primii doi sau trei candidaţi de pe lista pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi propuşi de el.
Cîrstoiu dă asigurări că va fi vorba despre oameni care cunosc administraţie, cunosc Primăria şi modul în care această instituţie funcţionează şi că aceştia vor „întruchipa” proiectul său pentru Bucureşti, relatează News.
ro.
Cîrstoiu spune că este „convins” de faptul că majoritatea din Consiliul General al Capitalei va face, împreună cu el, o „echipă solidă”.
„Vom avea, probabil, adică mai mult ca sigur, şi în sectoare primari de sector, vom avea consiliile locale dominate de alianţa dintre PSD şi PNL.
Mi-aţi spune că e o uniformizare la nivelul Capitalei.
Da, e utilă, pentru că, până la urmă, Bucureştiul, un proiect unic, trebuie să meargă mai departe.
Nu are cum să meargă cu disensiuni între primarii de sector şi primarul general.
Eu promit că va fi o coeziune”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu, la TVR Info.
Întrebat dacă a stabilit cine vor fi cei care vor ocupa primele locuri pe lista pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Cîrstoiu a răspuns: „Lăsaţi-mă şi pe mine să ofer surprize, sigur că da, noi avem o analiză internă şi vom încerca să venim cu oameni care cunosc administraţie, care ştiu şi vor să facă bine pentru Bucureşti, sunt oameni, cumva, care întruchipează proiectul meu”, a spus candidatul PSD – PNL.
El a anunţat că va prezenta, în scurt timp, „o analiză foarte atentă” a problemelor municipiului Bucureşti şi „soluţii pentru ele”.
Potrivit unui sondaj comandat de actualul primar general Nicușor Dan și dat publicității pe 11 martie, Piedone a ieșit pe primul loc în preferințele electoratului.
Actualul primar s-a clasat pe locul 2, cu 39,3%.
Cristian Popescu Piedone ar obține un scor de 40,4% pentru funcția de primar general, arată un sondaj realizat în perioada 2-9 martie la comanda lui Nicușor Dan.
Potrivit unui sondaj Sociopol, realizat la comanda Alianței PSD-PNL, în perioada 21-24 martie, Piedone se află pe locul al doilea în intențiile de vot, primarul sectorului 5 fiind indicat de 30% dintre respondenți.
Nicușor Dan ar fi votat de 34% dintre cei care au exprimat o opțiune de vot, iar Cătălin Cîrstoiu a fost opțiunea pentru 24%.
O cercetare făcută de Avangarde la comanda Digi24 a arătat că dacă duminică ar fi alegeri locale, Cristian Popescu Piedone ar obține 44% din voturi pentru Primăria Capitalei, urmat de Nicușor Dan, cu 27%, și de candidatul PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, cu 16%.
Sondajul prezintă și un scenariu în care Piedone s-ar retrage din cursa pentru București.
Votanții lui Cristian Popescu Piedone au fost întrebați cu cine ar vota dacă acesta nu ar candida.
Sondajul Avangarde arată că dacă Cristian Popescu Piedone și-ar retrage candidatura, 41% ar vota cu Nicușor Dan, 29% cu Cătălin Cîrstoiu, iar 27% cu Mihai Enache.
Bucureștenii au fost întrebați și cât de mulțumiți au fost de Nicușor Dan în acești ani în care a fost primar.
41% au apreciat activitatea actualului primar ca fiind „mai degrabă negativă”, în timp ce 25% au evaluat-o ca fiind „mai degrabă pozitivă”.