VIDEO Rusia a atacat Kievul cu rachete hipersonice lansate din Crimeea: mai mulți răniți, o clădire avariată. Ucraina cere aliaților sisteme Patriot

Spread the love

Mai multe explozii au zguduit Kievul luni, într-un nou atac cu rachete lansat de Rusia.

Oficialii ucraineni au spus că două rachete au fost interceptate, dar că resturi din acestea au căzut în mai multe districte, rănind mai mulți oameni și avariind o clădire, scriu Reuters și Kyiv Independent.

Cel puțin patru explozii puternice s-au auzit în capitala Ucrainei la doar câteva secunde după ce sirenele de raid aerian au sunat în jurul orei locale 10:30, iar martorii oculari au văzut un fum negru ridicându-se din oraș.

Într-o postare pe Telegram, administrația militară a Kievului a îndemnat locuitorii să se adăpostească „urgent”.

După atac, comandantul Forțelor Aeriene, Mikola Olesciuk, a declarat că Rusia a lansat două rachete balistice din Crimeea ocupată și că ambele au fost interceptate de apărarea aeriană, scrie Kyiv Independent.

Kyiv, 10:30 AM, russian attack with two ballistic missiles.

Children run to the shelter under the sounds of explosions.

Fortunately, Ukrainian air defenders shot down both missiles.

#RussiaIsATerroristState pic.

twitter.

com/vnsj2EwOvzSerhii Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev, a precizat într-o postare pe Telegram că resturi de la o rachetă interceptată au căzut în cartierul Pecersk din oraș, avariind o clădire nerezidențială.

Într-o postare ulterioară, el a adăugat că resturile au căzut și în districtul Solomianskii, unde a fost avariată o clădire rezidențială înaltă, și în districtul Dniprovski.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a confirmat că serviciile de urgență au fost chemate în aceste cartiere.

El a declarat ulterior că cinci persoane au fost rănite în Pecersk – trei au primit tratament la fața locului, în timp ce alte două, inclusiv o fată de 16 ani, au fost spitalizate.

Fragmente ale unei rachete interceptate au fost găsite, de asemenea, într-o zonă împădurită din districtul Holosiiv din capitală.

Russian fascists launched several hypersonic missiles from occupied Crimea.

They covered the distance of 580 km to Kyiv in 3 minutes at an estimated speed of 11,600 km/h (7,200mph).

Hence the air raid siren system did not turn on in time.

Suspected to be Zircon cruise missiles.

pic.

twitter.

com/yJqNW8KL72Informațiile privind alte victime sunt încă în curs de confirmare.

Într-o postare pe X, ambasadoarea Statelor Unite în Ucraina, Bridget Brink, a reamintit că Ucraina are nevoie de ajutorul occidental.

„Din nou în această dimineață, Rusia atacă Ucraina cu rachete hipersonice.

În ultimele 5 zile, Rusia a lansat sute de rachete și drone împotriva unei țări suverane.

Ucraina are nevoie de ajutorul nostru acum.

Nu mai este niciun moment de pierdut”, a spus Brink.

Imediat după atac, ministrul ucrainean de externe a făcut de asemenea apel la aliații internaționali să furnizeze mai multe mijloace de apărare antiaeriană țării sale.

„Nu există atrocități pe care ticăloșii ruși să nu le comită, inclusiv o tentativă de atac balistic în inima unui oraș cu mai multe milioane de locuitori”, a declarat ministrul Dmitro Kuleba, la X.

„Acest lucru ne reamintește că Ucraina are nevoie urgentă de mai multă apărare antiaeriană, în special de sisteme Patriot și de rachete capabile să respingă orice atac rusesc”, a mai spus el.

Lasă un răspuns