Simona Halep vrea la Jocurile Olimpice de la Paris: „Mi-aş dori tare mult să pot să mă calific”

Spread the love

  Simona Halep a declarat, la întoarcerea în ţară după ce a participat la Miami la primul său turneu de la ridicarea sancţiunii pentru dopaj, că vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cu toate acestea, șansele sunt minime, în condițiile în care trebuie să urce  în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt, scrie Agerpres.

ro.

 „Mi-aş dori tare mult să pot să mă calific, dar, din ce am înţeles, sunt şanse minime.

Să joc la Olimpiada de la Paris ar fi minunat, dar nu vreau să-mi fac speranţe prea mari.

Sunt şanse minime, pentru că nu am clasament şi trebuie să fiu în primele 60-70, cam aşa”, a afirmat Simona Halep.

 Totodată, jucătoarea de tenis a mai precizat că reîntoarcerea pe teren a fost un sentiment plăcut, fiindu-i dor de fani și de atmosfera de pe teren.

 „M-am simţit foarte bine, a fost o experienţă nouă şi pentru mine.

Am avut parte de foarte multe lucruri pozitive din partea oamenilor, de foarte multă apreciere.

M-am bucurat că am luat această decizie de a merge la turneu.

Mi-a plăcut foarte mult când am intrat în arenă, a fost o bucurie enormă.

Parcă s-au dus toate lucrurile din ultima perioadă şi la un moment dar simţeam că parcă nici nu plecasem de pe teren.

A fost un sentiment plăcut.

 Mi-a fost dor de tot ce înseamnă tenisul.

Mi-a fost dor de fani, de gălăgia de pe teren pe care o fac, în sensul pozitiv.

Modul în care mă susţin este special.

Revederea cu colegele din circuit a fost foarte plăcută, toată lumea m-a apreciat, toată lumea s-a bucurat că am revenit.

Nu mă aşteptam să fie chiar atât de bine, dar le mulţumesc că au fost alături de mine.

Mai am de lucrat la tot.

Trebuie să mă apuc de muncă şi să fiu foarte profesionistă.

Chiar mai mult decât înainte, pentru că am o vârstă.

Iar faptul că am stat atâta timp o să dăuneze, cred”, a precizat Simona Halep.

 Reamintim că pe 20 martie, jucătoarea de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în prima rundă a turneului WTA 1.

000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns