Buna Vestire este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret, sărbătoarea fiind astfel închinată Maicii Domnului, iar Biserica celebrează acest moment la 25 martie, în fiecare an din perioada Postului Mare, prilej cu care se dă dezlegare la peşte, în oricare zi din săptămână ar cădea.
În Apus, această sărbătoare este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului, iar în calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută sub denumirea de Blagoveştenie.
Buna Vestire este considerată una dintre cele mai importante sărbători de peste an și este celebrată în întreaga lume creștină.
Astfel, credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică pentru a participa la slujba specială dedicată acestei zile.
De altfel, tot de această zi se leagă o serie de obiceiuri și tradiții, practicate îndeosebi în zonele rurale și rămase în mentalul colectiv fie sub forma unor datini păstrate cu sfințenie, fie sub forma superstițiilor.
Potrivit tradiției, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat.
Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul.
Dezlegarea la pește, specifică acestei sărbători, aduce cu sine o altă tradiție, potrivit căreia cel care gustă peşte în această zi se va simţi tot anul precum peştele în apă.
Tot în acest context se credea că pescarii nu au voie de să arunce mamaligă în apă în această zi, pentru că mor peştii.
În contextul comuniunii și a bunei înțelegeri specifice acestei zile de mare sărbătoare, precum și a primei dezlegări la pește din Postul Mare, de Buna Vestire nu avem voie să ieșim din casă flămânzi.
Credincioșii obișnuiesc să petreacă mai mult timp în familie, la masă, iar potrivit tradiției populare nu trebuie să iasă din casă cu stomacul gol.
Ziua de Buna Vestire este cunoscută şi ca Ziua Cucului, deoarece cucul începe să cânte şi astfel anunţă sosirea efectivă a primăverii.
De asemenea, în anumite părţi, oamenii numără cântatul cucului pentru a-și cunoaște lungimea zilelor și socoteala anilor.
Întrucât veștile bune sunt aduse de îngeri, potrivit credinței populare de Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro