LiveScore Sorana Cîrstea – Danielle Collins, în optimile WTA Miami – Sorana își face serviciul

Spread the love

Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România rămasă pe tabloul principal al turneului WTA de la Miami.

Aceasta se bate pentru un loc în sferturi cu Danielle Collins, fostă ocupantă a locului 7 în ierarhia mondială.

Duelul este transmis în direct pe Digi Sport 2 și LiveScore pe HotNews.

ro.

>> Simona Halep a revenit în țară – Ce spune despre noul antrenor, participarea la JO și următorul turneu Setul 1:1-0: Game alb făcut de adversara Soranei.

A început duelul.

Collins câștigă primul punct, după un început agresiv.

>> Sorana Cîrstea va fi antrenată de un campion de Grand SlamDanielle Collins se află în prezent pe locul 53 în ierarhia mondială, iar la Miami a trecut până acum de Bernarda Pera (turul I, venită din calificări, locul 81 mondial), de Anastasia Potapova (turul II, favorită 30) și de Elina Avanesyan (locul 65 WTA).

Sorana și Danielle s-au întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2018, pe zgura de la Foro Italico, la WTA Roma.

A fost 6-3, 4-6, 6-4 pentru americancă.

„Îmi aduc aminte că am jucat cu Collins la Roma, acum câțiva ani, dar e clar că s-au schimbat multe.

Voi vedea cine va câștiga și voi încerca să fac o tactică bună, dar mereu am crezut că trebuie să-mi impun jocul și să fiu agresivă, să fiu în controlul punctului” – Sorana Cîrstea, înaintea meciului dintre Collins și Avanesyan, citată de DigiSport.

>> VIDEO Lidera mondială, victorie cu mari emoții la WTA Miami – Tabloul complet al optimilorNăscută pe 13 decembrie 1993, la St.

Petersburg (Florida), Danielle Rose Collins a fost cel mai sus în clasamentul WTA pe locul 7 (pe 11 iulie 2022) și a câștigat două titluri WTA la simplu (San Jose și Palermo, ambele în 2021) și unul la dublu (Charleston 2023, a făcut echipă cu Desirae Krawczyk).

Cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam: Australian Open (finala în 2022 – învinsă de Ashleigh Barty), Roland Garros (sferturi în 2020), Wimbledon (turul trei în 2019), US Open (optimi în 2022).

A înregistrat 239 de victorii și 146 de înfrângeri.

A câștigat doar din premiile din tenis $6,992,276.

În vârstă de 30 de ani, Danielle Collins a anunțat de altfel că la finalul lui 2024 se va retrage din tenisul profesionist.

De știut:Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, are loc în perioada 19-31 martie.

Se joacă pe suprafață hard, pe tabloul principal se află 128 de jucătoare, iar premiile acordate au valoare totală de $8,995,555.

Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).

Lasă un răspuns