Directorul general al Boeing, Dave Calhoun, va pleca la sfârşitul acestui an, pe fondul unei crize tot mai profunde privind recordul de siguranţă al firmei, notează BBC.
Dave Calhoun pleacă de la Boeing.
Compania se confruntă cu o criză de siguranţă Anunţul vine după ce compania a fost supusă unui control intens asupra procesului său de fabricaţie, în urma prăbuşirii a două aeronave în 2018 şi în 2019, când sute de pasageri şi membri ai echipajelor şi-au pierdut viaţa, potrivit Euronews.
În prezent, potrivit BBC, firma se confruntă cu o criză de siguranţă, după ce o uşă nefolosită de la un Boeing 737 Max al companiei Alaska Airlines a explodat, în luna ianuarie a acestui an, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internaţional Portland.
Un raport iniţial al Consiliului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA a concluzionat că patru şuruburi menite să fixeze uşa în siguranţă la aeronavă nu fuseseră montate.
Vezi mai multe articole din categoria social În urma incidentului nu au existat răniţi, dar standardele de siguranţă şi de control al calităţii ale firmei au fost supuse unei noi examinări, scrie BBC.
Dave Calhoun a preluat funcţia de director general la începutul anului 2020, după ce şeful anterior, Dennis Muilenburg, a fost demis în urma celor două accidente din 2018 şi 2019.
În cursul zilei de luni, Boeing a anunţat că Stan Deal, preşedintele şi directorul general al unităţii sale de avioane comerciale, se va retrage din companie.
Stephanie Pope va conduce acum această divizie.