Pe fondul semnelor de întrebare din spațiul public, HotNews.
ro a întrebat compania Nova Power and Gas cum a ajuns partenerul statului român în proiectul reactoarelor modulare de la Doicești, cu 50% din acțiuni.
Compania spune că a achiziționat în anul 2021 terenul și activele de la Doicești (o fostă termocentrală pe cărbune care nu mai funcționa de 15 ani) cu scopul de a construi o centrală pe gaze care să funcționeze împreună cu parcul fotovoltaic de acolo.
Preluarea activelor a fost finalizată la sfârșitul anului 2021, iar, în februarie-martie 2022, au început discuțiile pentru ca amplasamentul să găzduiască minireactoarele nucleare, mai spune compania.
În septembrie 2022, Nuclearelectrica și Nova înființează compania de proiect RoPower, deținută în mod egal de cele două companii.
„Grupul E-Infra, prin compania sa cu focus pe energie – Nova Power & Gas – a achiziționat amplasamentul de la Doicești pentru a implementa o nouă centrală mixtă – pe gaz și fotovoltaică”, spun reprezentanții companiei.
Achiziția a fost finalizată la finalul anului 2021, iar preluarea efectivă a fost efectuată în etape.
Amplasamentul de la Doicești a fost pre-selectat în urma unei analize realizate de către Nuclearelectrica în baza unui grant în valoare de 1,2 milioane de dolari obținut de la USTDA în anul 2021, având ca scop identificarea și evaluarea amplasamentelor potențiale pentru reactoarele modulare mici, se mai arată în răspunsul companiei.
Mai departe, în septembrie 2022, Nuclearelectrica și Nova au înființat compania de proiect RoPower, deținută în mod egal de cele două companii.
În prezent, proiectul este încă în faza de studii de fezabilitate și nu se cunosc până acum costurile totale.
Prima centrală formată din reactoare modulare de mici dimensiuni cu tehnologie NuScale ar fi trebuit construită în Statele Unite, însă proiectul a eșuat toamna trecută, din cauza costurilor foarte mari.
La Doicești avantajul ar fi că există infrastructura energetică necesară: stații de transformare și rețea care să preia electricitatea produsă.
Din acest motiv costurile cu realizarea proiectului ar putea fi cu 20-30% mai mici decât în SUA, unde proiectul ar fi costat 9 miliarde de dolari.
O decizie finală ar putea fi luată în primăvara anului viitor, când se vor cunoaște costurile totale, iar peste încă un an s-ar putea intra în etapa construcției propriu-zise.
Primul reactor ar putea fi pus în funcțiune la finalul anului 2029.
Oficialii au evitat să dea vreo cifră legată de costuri, spunând că nu putem ști la această oră dacă ar fi vorba de 4 sau 6 miliarde de dolari.
Tot referitor la costuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că se analizează și posibilitatea acordării unor ajutoare de stat prin mecanismul contractelor pentru diferență.
Nova Power & Gas este activă pe piața de energie electrică și gaze naturale din 2007, ca distribuitor și furnizor de energie electrică și gaze și ca producător de energie regenerabilă.
Face parte din grupul E-Infra, alături de companiile Electrogrup, Direct One, Netcity și WESEE.
Grupul este deținut de frații Simion (30%), Teofil Mureșan (40%) și Marian Pantazescu (30%).
Citiți și Două proiecte energetice uriașe în România.
Cine sunt oamenii de afaceri și corporațiile implicate – trecutul și controversele din jurul lor