Camere audio-video în clase, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor. Anunțul ministrului Educației

Spread the love

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat, luni, că s-a decis modificarea legii astfel încât şcolile să poată instala sisteme de supraveghere fără acordul părinţilor, elevilor majori sau al cadrelor didactice.

Înregistrările vor putea fi folosite însă doar pentru cercetarea eventualelor cazuri de violenţă pentru aflarea adevărului.

Acum, instalarea de sisteme audio-video în clase este permisă doar după consultarea cadrelor didactice, a părinţilor sau a elevilor majori.

Deca a spus, într-o conferință de presă, că a considerat necesară modificarea legislației, prin ordonanță de urgență, pentru ca şcolile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video „pentru asigurarea pazei şi protecţiei persoanelor şi a bunurilor, precum şi ca măsură de prevenire a actelor de violenţă din școli.

„Modificarea propusă în proiectul de ordonanţă de urgenţă dă şcolii posibilitatea de a decide, în interesul comunităţii şi, sigur, în funcţie de specific, fără a mai fi condiţionată de acordul părinţilor sau al cadrelor didactice (.

.

.

) Practic, şcolile care au instalat un sistem de supraveghere audio-video monitorizează activitatea din sălile de clasă şi îşi asumă răspunderea pentru respectarea prevederilor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal”, a declarat Deca, potivit News.

ro.

Ministrul Educaţiei a explicat că sistemele audio-video pot fi instalate şi în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, săli de sport, săli de festivităţi, cămine, internate, biblioteci şcolare sau centre de informare.

„Am încredere că, atât profesorii, cât şi părinţii şi elevii majori, de al căror acord era nevoie anterior pentru această măsură de siguranţă, vor înţelege necesitatea ei.

Este o măsură prin care se asigură securitatea copiilor şi a tuturor celor care sunt în preajma lor în unităţile de învăţământ.

Însă aş dori să subliniez, aceste înregistrări audio-video vor putea fi folosite numai în scopul investigării cazurilor sau sesizărilor de violenţă, respectiv a cazurilor ce vizează protecţia bunurilor”, a mai spusLigia Deca.

Potrivit acesteia, şcolile nu vor putea folosi înregistrările audio-video „în vederea evaluării profesionale a cadelor didactice, iar această interdicţie este prevăzută explicit în lege”.

Şcolile au, în schimb, obligaţia de a pune la dispoziţie a organelor de control şi organelor de cercetare penală înregistrările audio-video atunci când situaţia o impune.

Accesul la înregistrări se asigură numai prin vizualizarea înregistrărilor în baza unei cereri scrise, motivate, adresate directorului unităţii de învăţământ de către părinţi sau de către reprezentanţi ai instituţiilor care au atribuţii privind soluţionarea cazurilor de violenţă, a precizat ministrul Educaţiei.

Printre alte măsuri anunțate de ministrul Educației este creșterea numărului de consilieri școlari, câte unul la fiecare 500 de elevi.

„Ne propunem, de asemenea, creșterea numărului de consilieri școlari până la atingerea unei norme de maximum 500 de elevi și preșcolari sau de maximum 300 de preșcolari pentru fiecare consilier.

Avem în vedere formarea continuă a cadrelor didactice și a consilierilor școlari în ceea ce privește promovarea stării de bine în mediul școlar”, a spus Deca.

În anul școlar 2022-2023 numărul cazurilor de violență a fost în scădere cu aproximativ 44% față de anul școlar anterior.

Au fost raportate aproximativ 5.

400 de cazuri de violență.

Cele mai multe dintre acestea au fost atac la persoană (aproximativ 73% dintre ele).

În jur de 12.

000 de elevi și 88 de profesori au fost sancționați pentru acte de violență în mediul școlar pe parcusul anului 2022-2023, a mai spus Ligia Deca.

Totodată, până la finalul lunii, toți directorii de învățământ urmează să participe (dacă nu au participat deja) la ore de formare pentru gestionarea cazurilor de violență.

Ministrul Educației a spus că a cerut verificări pentru a vedea cum sunt gestionate cazurile de violență din instituțiile de învățământ.

„Această procedură (n.

red.

: a managementului gestionării cazurilor de violență), care detaliază sarcinile pe care fiecare om din școală le are în caz de violență, stabilește clar pașii și am rugat verificarea prin sondaj, în minimum 15 școli din fiecare județ, a modului în care se respectă prevederile din procedură.

Reamintesc, pentru faptele grave de violență din școli, directorul este obligat să sesizeze poliția”, a declarat Ligia Deca.

Lasă un răspuns