Tânărul care și-a ucis iubita, studentă la Medicină în Timișoara, arestat preventiv

Spread the love

  Magistraţii Tribunalului Timiş au dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pe 30 de zile, pentru omor, a tânărului care și-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuțit.

Ambii tineri erau studenţi la Medicină.

Poliţiştii din Timişoara au fost sesizaţi, vineri seara, că o tânără ar fi fost găsită inconştientă cu urme de sânge, într-o cameră a unui apartament situat pe bulevardul General Ion Dragalina, din Timişoara.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, tânăra fiind întinsă pe pat decedată.

Potrivit datelor din anchetă, cei doi, ambii studenți la Medicină, erau împreună de anul trecut şi s-au certat foarte tare în ultima perioadă și, cel mai probabil, tânăra a fost ucisă din gelozie.

Cercetările au fost preluate şi continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş, iar în urma primelor verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că tânăra de 21 de ani ar fi prezentat la nivelul corpului multiple plăgi provocate cu un obiect tăietor-înţepător.

În urma cercetărilor, la scurt timp a fost identificat un tânăr de 23 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Acesta a fost depistat în judeţul Caraş-Severin şi adus la sediul Inspectoratului de Poliţie Timiş pentru audieri.

„În urma administrării probatoriului în cauză şi ca urmare a ordonanţei procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul de 23 de ani fiind reţinut sâmbătă, pentru 24 de ore, pentru omor”, potrivit IPJ Timiș.

 Tot sâmbătă, faţă de acesta magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns