Pe pârtiile de schi de la Mărișel și Băișoara ninge frumos, iar intensificările vântului au produs o scădere de temperatură substanțială.
În imaginile surprinse pe pârtiile de schi din Cluj se poate vedea cum ninge viscolit, semn că iarna nu se dă plecată.
Ninge pe pârtia din Mărișel.
Potrivit meteorologilor, duminică, în zonele montane vor fi precipitaţii mixte pe tot parcursul zilei, iar apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
Vremea schimbă foaia inclusiv în Transilvania, astfel că începutul săptămânii vine cu intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h.
De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1.
700 m) unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro