Consumul zilnic de cafea poate reduce riscul apariției și recidivei afecțiunilor oncologice. Câte căni de cafea sunt recomandate?

Spread the love

  Studiul arată că efectele consumului de cafea sunt dependente de doză, în sensul că cei care au băut cea mai mare cantitate au avut și cel mai mic risc în apariția și recidiva cancerului colorectal.

  Asfel, potrivit echipei mixte de cercetători olandezi și britanici, care au realizat studiul, s-a constatat că nu doar consumul de cafea, dar și cantitatea influențează șansele de supraviețuire ale pacienților în cazul afecțiunilor oncologice.

 Un studiu realizat de cercetători olandezi și britanici, citat de The Guardian, pe un număr de 1.

719 pacienți cu cancer intestinal din Olanda, a constatat că cei care au băut cel puțin două cești de cafea (între 2-4 cești de cafea zilnic) au avut un risc mai mic de reapariție a bolii.

Efectul a fost dependent de doză – cei care au băut cel mai mult au văzut că riscul lor a scăzut cel mai mult.

Cercetătorii spun că rezultatele studiului, finanțat de World Cancer Research Fund (WCRF) și publicate în International Journal of Cancer, sunt promițătoare, iar acum așteaptă să vadă dacă acestea vor fi confirmate și de alte studii.

Pacienții care au băut cel puțin cinci cești pe zi au avut cu 32% mai puține șanse decât cei care au băut mai puțin de două cești de a-și vedea reapărut cancerul intestinal, potrivit rezultatelor cercetării.

 Rezultatele sunt promițătoare, în condițiile în care, în 2016, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat cafeaua drept posibil cancerigen, pentru ca apoi să revină asupra evaluării întrucât nu existau suficiente dovezi în acest sens.

Cel mai recent studiu arată astfel că un consum zilnic de cafea reduce riscul de cancer.

Există deja dovezi solide că această băutură reduce riscul de cancer de ficat și de uter, precum și unele dovezi că are aceleași rezultate în cazul cancerului bucal, a faringelui, laringelui și al pielii.

De asemenea, cafeaua este deja asociată cu un risc mai mic de apariție a cancerului de intestin.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns