Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, consideră că declaraţia emisă de biroul secretarului general al ONU despre atacul sângeros de la o sală de concerte de la periferia Moscovei a fost „prea slabă”, relatează Reuters.
Zaharova a comentat că declaraţia secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în care se menţiona că acesta este întristat de violenţe, a fost insuficientă.
Reprezentanta MAE rus a considerat totodată că întreaga comunitate internaţională trebuie să condamne această „crimă monstruoasă”.
Cel puțin 40 persoane au fost ucise și alte 145 au fost rănite într-un atac armat comis vineri la o sală de concerte de la periferia Moscovei.
Presa rusă a relatat mai mulți atacatori, în haine de camuflaj, au deschis focul asupra mulţimii venite la un concert desfăşurat la Crocus City Hall, sala de spectacole fiind totodată cuprinsă de flăcări.
Autorii atacului sunt în continuare căutați, au transmis autoritățile ruse.
În același timp, gruparea Stat Islamic (ISIS) a revendicat responsabilitatea pentru masacru.