Ministrul Agriculturii nu vrea ca supermarketurile să fie închise în weekend. „Pot eu să vă oblig când să faceți cumpărăturile?”

Spread the love

Ministrul Agriculturii Florin Barbu susține nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta şi duminica pentru a avantaja micii retaileri.

„Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend.

În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme”, a susţinut ministrul Agriculturii la Prima TV.

„Am avut o discuţie la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta şi duminica, aceste magazine.

Micii retaileri sunt procesatorii români care au şi magazine de desfacere.

Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend.

Foarte mulţi români muncesc în timpul săptămânii şi în wekeend merg şi se relaxează, se duc în mall, în mall este şi câte un supermarket, deci fac şi cumpărăturile.

Eu nu cred că pot, ca ministru al Agriculturii, să vă oblig pe dumneavoastră când să vă faceţi cumpărăturile.

Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend.

În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme.

Dacă am face un sondaj, nici românii n-ar fi de acord.

În timpul săptămânii, foarte mulţi oameni merg la muncă, au un timp foarte scurt de a merge la cumpărături.

Sâmbăta şi duminica ies cu copiii, merg la cumpărături, se recreează şi alte lucruri”, a explicat ministrul Agriculturii la Prima TV.

Întrebat dacă, în concluzie, va fi modificat programul de funcţionare pentru hipermarket-uri, Florin Barbu a răspuns: „Nu sunt de acord cu lucrul acesta.

Din punctul meu de vedere, eu nu sunt de acord cu acest aspect”.

Cât despre statele europene în care marile lanţuri de magzine sunt închise în weekend, Florin Barbu a spus: ”Am fost în zona de Franţa.

Cred că duminica după ora 13.

00 erau închise, dar sâmbăta erau deschise”.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a dat spre analiză propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri.

Liderul PSD a mai spus că o decizie în acest sens „nu este una uşoară”Foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns