Alertă în Franța! Elevii de la mai multe licee, ameninţaţi cu decapitarea într-un e-mail.

Spread the love

  Zeci de licee din regiunea pariziană au primit începând de miercuri mesaje de ameninţare cu atentate, însoţite de o filmare cu o decapitare, informează joi AFP, citând Ministerul Educaţiei naţionale.

 Ameninţările cu „apologia terorismului şi provocare la terorism” au fost trimise în principal prin Spaţiul digital de lucru (ENT), o aplicaţie care serveşte drept legătură între profesori, elevi şi părinţi, şi prin Pronote, programul în care sunt înregistrate notele elevilor, potrivit Agerpres.

roMinisterul Educaţiei a precizat că „au fost mobilizate serviciile de anchetă de specialitate pentru a-i identifica pe autori” şi că a propus consilierea psihologică „a tuturor copiilor sau adulţilor care au vizionat împotriva voinţei lor filmările şocante”.

„Serviciile de poliţie au fost anunţate şi fac ceea ce este necesar pentru a asigura securitatea elevilor”, a mai menţionat ministerul.

Cel puţin cinci licee din Yvelines au primit un mesaj care anunţa un atentat cu explozibil, a indicat o sursă din poliţia departamentului.

Autorul sau autorii mesajului au piratat adresa de mail a unui elev pentru a difuza către toate căsuţele poştale conectate mesajul respectiv şi un video de decapitare, a adăugat aceasta.

La liceul Jean-Moulin de Torcy, din departamentul Seine-et-Marne, pe reţelele sociale a fost difuzat un mesaj „indicând că în clădire a fost plasat (explozibil tip) C4, în numele lui Allah”, a spus o altă sursă din poliţie.

Ameninţările vin după valul de false alerte cu bombă care au afectat toamna trecută sute de instituţii de învăţământ şi care s-au înmulţit după atacul jihadist din 13 octombrie de la Arras (nord) soldat cu moartea profesorului Dominique Bernard.

În octombrie 2020, un alt profesor, Samuel Paty, a fost decapitat în regiunea pariziană de un refugiat rus de origine cecenă în vârstă de 18 ani radicalizat, asasinat care a generat profundă emoţie în Franţa.

Premierul francez Gabriel Attal, ministrul educaţiei Nicole Belloubet şi ministrul justiţiei Eric Dupond-Moretti urmau să participe joi după-amiaza la o reuniune interministerială consacrată securităţii şcolilor.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns