Cel puțin 40 persoane au fost ucise și 100 rănite într-un atac armat care a avut loc astăzi la sala de concerte Crocus City Hall din apropierea Moscovei, relatează agenția rusă de presă de stat TASS.
Agenția de știri RIA a precizat că cel puțin trei persoane în haine de camuflaj au deschis focul în sala de spectacole Crocus City Hall și că unele persoane au fost rănite, citează Reuters.
Atacatorii au folosit, de asemenea, explozibili, provocând un incendiu puternic care a pus în pericol viața a peste 100 de spectatori care au rămași prinși în clădire.
Incendiul a fost stins mai târziu de pompieri.
LIVETEXT23:40Uniunea Europeană este „șocată și consternată” de 1atacul terorist” soldat cu cel puțin 40 de morți într-o sală de concerte din Moscova, a declarat vineri un purtător de cuvânt al UE pe X.
„UE este șocată și consternată de informațiile privind un atac terorist la sala de concerte Crocus din Moscova.
UE condamnă toate atacurile împotriva civililor”, a declarat purtătorul de cuvânt, Peter Stano, după atacul armat urmat de un incendiu uriaș într-o sală de concerte de la periferia Moscovei.
23:30Stat Islamic (ISIS) revendică responsabilitatea pentru atacul ucigaș de la Moscova – AFP23:15Parisul denunță „acte odioase”Franța a condamnat „actele odioase” și a cerut să se facă tot posibilul pentru a scoate la lumină datele legate de atacul asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, soldat cu cel puțin 40 de morți.
„Imaginile care ne parvin de la Moscova sunt îngrozitoare”, a reacționat Ministerul francez de Externe într-un mesaj postat pe X.
„Gândurile noastre sunt alături de răniți, familiile victimelor și ruși”22:49Canalul telegram ВЧК-ОГПУ susține pe surse că 3 nativi din Ingușetia sunt căutați pentru suspiciune de implicare în actul terorist de la Crocusa: Amirkhan Gurazhev, Adam Ozdoev și Zelimkhan Tsuroev.
Ulterior, canalul Baza susține că informația este falsă.
„Aceasta este un fals.
De fapt, acești militanți au fost uciși în timpul unui schimb de focuri în Ingușetia la începutul lunii martie”.
Informația nu este confirmată din nicio sursă oficială.
22:45Autoritățile sanitare din regiunea Moscova au recomandat oamenilor să nu iasă afară din cauza pericolului de intoxicare în legătură cu incendiul de la Crocus City Hall.
22:37Ilia Ponomarev, lider al Legiunii „Libertatea Rusiei”: Povestea din 1999 cu casele aruncate în aer se repetă Ilia Ponomarev, singurul deputat rus care a votat împotriva anexării Crimeei, aflat acum în exil, și unul dintre liderii mișcării rebele ruse afirmă pe Telegram că atacul armat de la Moscova este o înscenare a Kremlinului.
„Ceea ce autoritățile competente din întreaga lume au avertizat de multe ori în ultimele două săptămâni s-a întâmplat.
Povestea din 1999 cu casele aruncate în aer se repetă.
Moscova este în flăcări.
Zeci de morți, sute de civili răniți.
Siloviki și frică pe străzile orașelor rusești.
”, scrie el.
22:18Turcia condamnă atacul terorist comis la Moscova, potrivit unei surse diplomaticeTurcia a condamnat atacul armat care a avut loc vineri la centrul de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, calificându-le drept un atac terorist, i-a transmis ministrul de externe Hakan Fidan omologului rus Serghei Lavrov într-o convorbire telefonică, a declarat o sursă diplomatică turcă, potrivit Reuters.
22:08Mesajul Iuliei Navalnaia pentru ruși: Cei implicați trebuie trași la răspundereIulia Navalnaia, văduva liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a transmis un mesaj pe X după atacul armat de la concertul din Moscova.
„Ce coșmar în Crocus! Condoleanțe familiilor victimelor.
.
.
toți cei implicați în această crimă trebuie să fie găsiți și trași la răspundere.
”, a scris ea.
22:02Presa rusă anunță că pompierii au reușit să stingă incendiul de la Crocus City Hall.
Sky News spune însă că acoperișul sălii este în pericol să se prăbușească.
21:56Putin primește actualizări periodice cu privire la atacul armat din Moscova – KremlinPreședintele rus Vladimir Putin primește actualizări periodice cu privire la atacul armat de la concertul de la Crocus City Hall din apropiere de Moscova, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
„Putin a dat toate instrucțiunile necesare în legătură cu incidentul”, a declarat Peskov, potrivit agențiilor de presă rusești.
21:46Ministerul de Externe de la Moscova a calificat atac armat de la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei drept un atac terorist şi a îndemnat întreaga comunitate internațională să îl condamne.
21:33 Legiunea „Libertatea Rusiei” declară și ea că nu este implicată în atac„Învinuim regimul terorist al lui Putin pentru tragedia de astăzi de la Moscova.
Ne-am confruntat deja cu astfel de manifestări ale dictaturii Kremlinului încă din primele zile ale lui Putin la putere și nu suntem surprinși de o nouă provocare sângeroasă.
Atacul terorist a fost pregătit.
Acoperirea mediatică a acesteia – de asemenea.
Subliniem faptul că Legiunea nu este în război cu rușii pașnici.
Este o metodă a oamenilor de forță ai lui Putin, pe care nu o susținem și împotriva căreia luptăm”, a declarat Legiunea pe Telegram.
21:30Rusia ceartă Casa Albă, care spusese că Ucraina nu pare implicată în atacul din Moscova: „Pe ce bază trag concluzii în mijlocul unei tragedii?” 21:29„Ucraina nu este implicată în atacul terorist de la Crocus”, a scris pe Telegram consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak.
21:20Potrivit datelor preliminare, 40 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite în urma atacului terorist din complexul Crocus, potrivit Biroului Central al FSB, citat de Tass.
Serviciile speciale desfășoară operațiuni operative și de căutare.
21:09„Evenimentele de la Moscova sunt o provocare conștientă a serviciilor speciale rusești”, a declarat purtătorul decuvânt al Agenției Ucrainene de Informații pentru Ukrainska Pravda.
21:01Cel puțin 18 morți și 43 de răniți, potrivit ultimului bilanț citat de Reuters.
20:51Moscova anulează toate evenimentele majore din weekend după atacul armat-primarul orașuluiToate evenimentele sportive, culturale și alte evenimente publice de amploare vor fi anulate la Moscova în acest weekend după un incident armat, a declarat vineri primarul Moscovei, Serghei Sobianin, potrivit Reuters.
20:43O a doua explozie a fost auzită la sala Crocus, în apropiere de Moscova, locul unde a avut loc un incident armat, au anunțat vineri agențiile de presă rusești.
Autoritățile ruse au declarat că au intensificat măsurile de securitate în aeroporturile și gările din Moscova, au relatat agențiile, potrivit Reuters.
20:34Primele secunde ale atacului arată mai multe persoane în ținută de camuflaj care pătrund în clădire și deschid focul⚡️⚡️ The first seconds of the attack on Crocus City Hall – two masked men with automatic weapons shoot the crowd, everyone is dead.
Kremlin media reports an explosion.
pic.
twitter.
com/7zXs2xAS0t20:32Casa Albă: Imaginile cu atacul din Moscova sunt groaznice.
Nicio indicație deocamdată că Ucraina este implicată Casa Albă a reacționat imediat după atacul armat de la Moscova, declarând că imaginile de la fața locului sunt greu de privit și trimițând un mesaj de compasiune victimelor, scrie Reuters.
20:27 Unități speciale ale Gărzii Naționale a Rusiei au sosit la fața locului, a anunțat TASS.
20:23Bilanțul provizoriu al morților a urcat la 14, potrivit Reuters.
Sala de concerte Crocus City Hall din Moscova, în flăcări (Foto: Sergei Vedyashkin / AP / Profimedia)20:17Potrivit publicației ruse Meduza.
io, care citează canalul de Telegram Baza, clădirea în care urma să aibă loc concertul, Crocus City Hall, este în flăcări și până la 100 de persoane ar putea fi prinse înăuntru.
Este posibil ca unele persoane să se fi refugiat în subsol, în timp ce altele să fie blocate la etajul patru, izolate de incendiu, iar unele persoane au urcat pe acoperiș, potrivit Reuters.
RIA spune în schimb că 100 de persoane au fost evacuate din subsolul clădirii de serviciile de urgență.
20:1250 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, potrivit RIA.
20:09Între 2 și 5 atacatori – IFX20:07Cel puțin 12 persoane au fost ucise și 35 au fost rănite într-un schimb de focuri de armă la Crocus City Hall, relatează canalul Telegram Baza.
20:05 Potrivit Meduza, cel puțin 12 persoane au fost uciseAlte înregistrări video au arătat mai multe persoane care zăceau nemișcate în bălți de sânge în afara sălii.
Reuters nu a putut verifica imediat imaginile.
19:48 Agenția de știri RIA a precizat că cel puțin trei persoane în haine de camuflaj au deschis focul în sala de spectacole Crocus City Hall și că unele persoane au fost rănite, citează Reuters.
Poliția a ajuns la fața locului, a precizat RIA.
Imagini video publicate pe canalele de socializare rusești au arătat scene haotice, cu o mulțime mare de participanți la concert care încercau să fugă din sală, urmate de focuri de armă.
Корреспондент РИА «Новости» передает, что стрельбу в клубе «Крокус Сити Холл» открыли трое человек в камуфляжеBaza публикует видео, на котором слышна автоматная очередь pic.
twitter.
com/hGZFUWkGmVAgenția de știri TASS a raportat o explozie și un incendiu în clădirea în care au avut loc împușcăturile.
Ziarul Kommersant a postat online imagini care arată cum iese fum din ceea ce a spus că este clădirea sălii de concerte.
Știrea se actualizează