Nu e deloc ușor să descoperi semne de stres la copii.
Nici dacă sunt micuți, nici dacă sunt deja adolescenți.
Cele mai multe semne de stres pot fi puse pe seama unor afecțiuni sau a comportamentului.
Bebelușii nu au capacitatea de a vorbi, copiii mici s-ar putea să nu știe cum să-și explice stările, iar adolescenții, de regulă, nu mai au chef să vorbească despre asta.
Și totuși, ce manifestări ar semnala că au nevoie de ajutor pentru că sunt stresați? Explicăm semnele posibile în funcție de vârstă și posibile soluții.
Ce stres poate avea un sugar ori un copil mic?! De multe ori auzi întrebarea asta, cumva retorică, venită din gura unui părinte.
Într-un fel, o logică există, însă stresul poate fi resimțit indiferent de vârstă, pentru că nici sugarii, nici copiii mici, lipsiți de responsabilități, nu cresc fără a fi influențați de cei din jurul lor.
Realitatea este că micuții nu sunt direct afectați de traume sau crize, pentru că nu știu să le recunoască, să le identifice.
Însă reacționează la reacțiile celor din jur.
De exemplu, când un copil de doi ani își vede mama plângând când vorbește la telefon cu bunica lui, va ști că ceva nu este în regulă.
Nu va înțelege că bunicul a murit, dar văzându-și mama tristă, va deveni neliniștit și stresat.
Poate crezi că pierderea unui loc de muncă sau a unui animal de companie ori altă veste proastă te-a afectat pe tine, însă stresul unui membru al familiei poate afecta (și schimba) pe toată lumea din acea familie.
Un bebeluș sau un copil mic poate să nu înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor, dar simte tensiunea sau stresul părintelui, fratelui sau a familiei.
Și, da, modul în care reacționează un copil la stres poate fi diferit de modul în care părintele sau frații mai mari se manifestă la stres.
Nu vei putea să-ți determini copilul să-ți mărturisească de fiecare dată când se simte stresat.
În aceste situații, ar ajuta să ai o relație bazată pe comunicare deschisă și onestă cu copilul.
Însă, dincolo de a afla direct de la el ce-l supără, întristează sau stresează, există semne în comportamentul lui care te-ar putea ajuta să descoperi că e stresat.
Următoarele semne ar putea indica un bebeluș sau copil mic care se simte stresat:Din păcate, nu există o soluție unică, dar sunt câteva modalități care chiar ajută copilul să înțeleagă ce i se întâmplă:Copiii de orice vârstă caută confort la părinți.
Vorbind cu el despre situațiile care pot deveni stresant e– mersul la grădiniță, spre exemplu – și arătându-i iubire constantă, făcându-ți timp să îl liniștești de fiecare dată, toate acestea pot ajuta la atenuarea stresului.
În cazul anxietății de separare, ajută mult ca micuțul să petreacă timp împreună cu părintele, alături de persoana cu care va rămâne acasă când tu te vei întoarce la serviciu, spre exemplu.
Explicațiile oferite unui copil mai mare, comunicarea deschisă și onestă îl poate ajuta să depășească situațiile stresante.
Evită să te enervezi, nu-l judeca/eticheta și arată-i că ești lângă el de fiecare dată.
Fii atent/ă la cuvintele pe care le folosește copilul.
Spre exemplu, „stresat” pentru un copil poate fi atunci când spune că e speriat, trist sau furios.
Un studiu a constat că copiii cu niveluri ridicate de anxietate sunt predispuși la comportamente negative pentru a face față.
Pentru că nu au instrumentele și experiența necesară de a gestiona stresul, părinții îi pot ajuta să se liniștească asigurându-se că cei mici au parte de mișcare fizică regulată, că petrec timp în aer liber, dar pot să-i învețe cum să-și concentreze mintea în altă parte numărând, ori cântând un cântec care îi liniștește.
Iubirea, singura care poate liniști un copil, poate lua multe forme.
Ea poate fi arătată unui copil când ne jucăm împreună cu el, când îl ascultăm, când îl îmbrățișăm sau lăudăm progresele.
Așa îl ajuți să-și construiască valoarea de sine, nu doar să gestioneze stresul momentului.
Poate deveni dificil să gestionezi stresul unui copil, atâta vreme cât stresul părintelui este cât casa! Copiii învață de la părinți, iar dacă părintele este stresat, copilul sigur va deveni neliniștit.
La fel ca și la cei mici, semnele stresului la copiii mai mari și la adolescenți pot fi observate de părinți.
Pentru copiii mai mari și adolescenți există o mulțime de motive potențiale de stres, precum conflictele cu prietenii, cu agresorii sau cu alți colegi, schimbări ce intervin în viața lor – divorțul părinților, mutarea la o altă școală, provocările școlii (note, examene).
Unii sunt stresați de mediul toxic al familiilor în care trăiesc (certuri, scandaluri, violențe sau nepăsarea părinților).
Pe unii, dificultățile financiare ale familiei îi pot face să resimtă stresul, alții se pot simți stresați de viața nesigură pe care o trăiesc (se mută des dintr-un loc în altul cu familia, trăiesc cu un singur părinte etc.
).
Următoarele simptome ar putea semnala stresul:Toți adolescenții se simt stresați.
Stresul este un răspuns normal la schimbări și provocări.
Și viața este plină de acestea – cu atât mai mult în timpul adolescenței.
Adolescenții simt stresul atunci când există ceva pentru care trebuie să se pregătească, să se adapteze sau să se ferească.
Ei simt stres atunci când ceva care contează pentru ei este în joc.
Schimbarea provoacă adesea stres – chiar și atunci când este o schimbare în bine.
În cantități mici și când copiii au sprijinul potrivit, stresul poate fi un impuls.
Îi poate ajuta pe copii să se ridice la înălțimea unei provocări.
Îi poate ajuta să-și dorească să atingă obiective, să-și concentreze efortul și să respecte termenele limită.
Acest tip de stres pozitiv permite construirea punctele forte și abilitățile interioare cunoscute sub numele de rezistență.
Când stresul se simte încontinuu sau apare brusc, poate da peste cap viața oricui, nu doar a unui adolescent.
În astfel de situații devine dăunător.
Ca părinte, nu poți face stresul să ocolească complet copilul sau adolescentul, dar îl poți ajuta să îi facă față.
Iată câteva soluții:Ca părinte, trebuie să știi că stresul nu e străin copiilor.
Indiferent de vârstă.
Și că există modalități de a-l ajuta pe copil să depășească situațiile stresante din viața lui.
Limitați ecranele și petreceți timp cu ei afară.
Renunțați la telefoane în favoarea serilor de filme în familie.
Ca părinți, suntem singurii care putem observa la timp când ceva nu este în regulă cu copiii noștri.
Și primii care le-ar putea întinde o mână de ajutor.
Sursa foto: Dreamstime.
com
