5 ani de realizări medicale remarcabile și responsabilitate pentru siguranța pacienților la Spitalul Regina Maria Cluj (P)

Spread the love

 Spitalul Regina Maria Cluj a fost inaugurat în luna martie 2019 și a devenit, în scurt timp, o unitate medicală cu o importanță regională semnificativă, datorită serviciilor integrate și responsabilității echipei medicale pentru siguranța pacientului.

 „Succesul spitalului are la bază dotările moderne care sunt utilizate de un personal implicat, al cărui obiectiv principal este siguranța pacientului.

Acesta este dublat de responsabilitate, empatie, sprijin în actul terapeutic, ajutor multidisciplinar în proceduri complexe și dorința de adaptare la progresul științei și al tehnologiei medicale”, precizează Prof.

Univ.

Dr.

Constantin Ciuce, medic primar cu dublă specializare în chirurgie generală şi vasculară și directorul medical al Spitalului Regina Maria Cluj.

Cele mai importante realizări ale spitalului în ultimii 5 aniAniversarea reprezintă și un moment de recunoștință pentru impactul pe care medicina de excelență îl are în viața pacienților.

Una dintre cele mai importante realizări ale spitalului este deschiderea în 2021 a Centrului de Fertilitate și FIV, unde au fost efectuate aproximativ 500 de inseminări intrauterine și 268 de proceduri FIV cu o rată de succes de aproape 50%.

Doar în anul precedent, 34 de copii s-au născut în Spitalul Regina Maria Cluj din sarcini obținute prin FIV și inseminare intrauterină.

Rezultatele remarcabile nu ar fi fost posibile fără investițiile semnificative în departamentele spitalului.

Centrul de Fertilitate și FIV poate ține pasul cu orice laborator performant, datorită celor mai bune medii de cultură, incubatoarelor de ultimă generație cu supraveghere video, conectate la sisteme de inteligență artificială și posibilității de a efectua testare genetică non-invazivă a embrionilor (niPGT-A).

Miracolele se întâmplă în fiecare zi și la Secția de Neonatologie a Maternității, unde îngrijirea nou-născuților este asigurată 24/24h de o echipă formată din medici și asistente specializate în neonatologie.

Aici au fost tratați peste 180 de nou-născuți cu greutatea sub 2.

500 g.

Bebelușul cu cea mai mică greutate și vârstă îngrijit aici, care a plecat acasă sănătos, avea doar 32 de săptămâni și cântărea 1.

300 g.

O altă realizare cheie este înființarea departamentului de Chirurgie Robotică, unde se regăsesc pionerii chirurgiei robotice în urologie din România, care operează cu ajutorul tehnologiei de vârf – Robotul Da Vinci XI și soft-ul Synapse 3D.

În ultimii 3 ani, 315 pacienți cu patologii urologice și ginecologice complexe au beneficiat de intervenții chirurgicale realizate prin intermediul acestor echipamente performante.

 Datorită specialiștilor cu expertiză medicală dovedită, în cadrul spitalului au fost dezvoltate și alte 2 centre de excelență care oferă pecienților cele mai bune soluții terepeutice la nevoile lor.

 Centrul de diagnostic și tratament al patologiei tiroidiene permite programarea pacienților la consulturile de endocrinologie și de chirurgie complexă, cu scopul unui diagnostic corect și a unui act chirurgical adecvat, acces la rezultatul examenului microscopic și facilitarea unui consult oncologic, atunci când diagnosticul histopatologic indică investigații suplimentare de cancer.

În același timp, Centrul integrat de patologie a sânului oferă acces pacientelor la evaluare imagistică, marcarea leziunilor suspecte, chirurgia leziunilor benigne și maligne și reconstrucția sânului cu ajutorul protezelor sau prin auto-transplant de țesuturi.

 Adresabilitatea pacienților pentru patologii cronice sau urgente a crescut semnificativ în ultimii 5 aniProcedurile de diagnostic, tratament și patologia abordată au fost semnificativ îmbunătățite în ultimii 5 ani, datorită dezvoltării echipelor multidisciplinare, dar și investiției în dotările spitalului cu tehnologie de ultimă generație.

  „Spitalul Regina Maria Cluj a fost gândit, încă de la început, ca un spital multidisciplinar în cadrul căruia se regăsesc servicii medicale oferite în sistem ambulator, cameră de gardă, imagistică și în condiții de spitalizare continuă.

Adresabilitatea pacienților a crescut semnificativ în cei 5 ani pentru toate serviciile oferite de către spital, pentru patologii cronice sau urgente adresate tuturor specialităților pentru care spitalul este acreditat.

Este de remarcat faptul că prima intervenție chirurgicală care a avut loc în Spitalul Regina Maria Cluj, la 18 martie 2019, a fost urmată, în prima lună, de peste 40 de operații de dificultate medie sau crescută, iar de atunci trendul a fost unul crescător.

”, completează Prof.

Univ.

Dr.

Constantin Ciuce.

Intervenții chirurgicale care au oferit o nouă șansă la viață pacienților Pentru echipa medicală a Spitalului Regina Maria Cluj, ultimii 5 ani au reprezentat o călătorie bazată pe siguranța pacientului și responsabilitatea actului medical.

Fiecare intervenție are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, însă există anumite cazuri complexe, ce pot fi clasate drept adevărate performanțe medicale.

 Un astfel de caz este cel al unui pacient diagnosticat cu cancer de pancreas, căruia i-au fost acordare șanse mici de supraviețuire, din cauza extensiei tumorale.

Acesta a fost operat cu success, iar la 2 ani după intervenție, la examinarea imagistică nu au fost identificate semne de recidivă sau metastazare.

 O altă operație de o complexitate deosebită a constat într-o nefrectomie parțială a unui pacient cu rinichi unic, prin care formațiunea tumorală a fost îndepărtată cu succes.

 Integrarea cu succes a unui număr mare de specialități, echipele multidisciplinare care tratează pacienții cu mult sprijin și empatie, investițiile în tehnologia medicală de vârf, toate aceste lucruri au oferit comunității din Cluj, dar și din regiunile aflate în proximitate, o experiență medicală autentică.

 În următorii cinci ani, principala misiune a Spitalului Regina Maria Cluj va rămâne grija pentru oameni, împreună cu găsirea celor mai bune soluții de tratament pentru nevoile lor.

  Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns