Toate școlile din Sectorul 5 vor fi închise luni, pentru dezinsecție

Spread the love

Școlile din Sectorul 5 vor fi închise luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecție împotriva ploșnițelor, anunță primăria de sector.

Decizia a fost luată în acord cu Ministerul Educației, după ce au fost sesizate cazuri de prezență a ploșnițelor la școlile gimnaziale „I.

C.

Brătianu” și „Petrache Poenaru”.

„Direcția de Învățământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun”, se mai arată în anunțul autortităților.

Primarul Cristian Popescu Piedone a declarat că se va verifica cauza apariției ploșnițelor în cele două școli.

„Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5.

Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecție ca la carte.

Nu putem risca, nu vrem ca situațiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice.

Îi asigur pe copii, profesori şi părinți de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariției ploşnițelor în şcolile I.

C.

Brătianu şi Petrache Poenaru”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Lasă un răspuns