Șeful galeriei CSA Steaua, arestat la domiciliu. Alți șase suporteri, cercetați în urma bătăii dinaintea meciului Dinamo Bucureşti- UTA Arad din 8 martie

Spread the love

Șeful galeriei CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, iar alți trei membri ai galeriilor Dinamo și CSA Steaua sunt cercetați sub control judiciar, pentru violențele din 8 martie de pe stadionul „Arcul de Triumf” și din jurul arenei.

Procurorii ceruseră arestarea preventivă a patru ultrași și control judiciar pentru alți trei.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat joi că șapte membri ai galeriilor sunt urmăriți penal, iar judecătorii ceruseră arestarea preventivă a patru dintre ei și control judiciar pentru alți trei, dosarul vizând infracțiunile de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive efectuate fără drept.

Instanța a dispus plasarea în arest la domiciliu a șefului galeriei CSA Steaua, Andrei Florescu, și cercetarea sub control judiciar a trei dintre membrii galeriilor implicați în violențele din 8 martie de pe stadionul Arcul de Triumf, măsură contestată de Parchet.

Conform procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, în 8 martie, în jurul orei 19:50, înainte de începerea partidei de fotbal dintre echipele F.

C.

Dinamo București și A.

F.

C.

UTA Arad, disputată pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, a avut loc un incident între membrii galeriei FC Dinamo București, aflați în Tribuna II Est a stadionului, și membrii galeriei A.

F.

C.

UTA Arad, sprijiniți de suporteri ai echipei CSA Steaua București, aflați în Peluza Sud (care au aruncat cu articole pirotehnice tip torțe și au pătruns pe suprafața de joc, agresându-se reciproc), după cum urmează:În cazul membrilor pentru care s-a cerut arestarea preventivă:În ceea ce îi privește pe cei în cazul cărora s-a dispus controlul judiciar, procurorii spun că au pătruns pe terenul de joc și au intrat în confruntări fizice cu suporteri ai echipei adverse, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică.

În justificarea propunerii de arestare preventivă, procurorii au făcut referire la gravitatea concretă a infracțiunilor comise (în public, pe un stadion, prin folosirea fără drept de produse pirotehnice periculoase, ce au fost aruncate atât în teren, cât și asupra unor spectatori, de față fiind și minori, dar și prin pătrunderea pe suprafața de joc și angrenarea într-un conflict fizic direct), dar și la periculozitatea inculpaților, cunoscuți poliției și jandarmeriei drept persoane deosebit de violente, arată Parchetul.

Săptămâna trecută, Liviu Ungurean, zis Bocciu, liderul galeriei echipei, a fost arestat preventiv într-un dosar penal care vizează folosirea de materiale interzise in timpul meciurilor jucate de echipa de fotbal Rapid.

În acest dosar a fost audiat și președintele Rapid, Daniel Niculae, dar procurorii nu au impus măsuri preventive pe numele său.

Inițial, 16 membri de galerie au fost reținuți, iar instanța a emis mandat de arestare pe numele a trei dintre ei.

Lasă un răspuns