Producătorul de bunuri de lux Hermes este vizat de un nou proces, intentat în SUA, în care este acuzat că vinde gențile Birkin, foarte căutate în întreaga lume, doar clienților cu un istoric respectabil de achiziții, scrie Associated Press.
Acțiunea depusă în instanță săptămâna aceasta în SUA susține că Hermes încalcă legea antitrust, obligându-i pe clienți să cumpere alte bunuri în magazin, înainte de a li se acorda privilegiul de a cumpăra o geantă Birkin.
Gențile Birkin, care sunt confecționate manual de artizani din Franța, pot costa zeci de mii de dolari – sau sute de mii de dolari pe piața second-hand.
Vedete precum Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Cardi B au fost văzute cu astfel de genți.
Gențile pot fi cumpărate doar într-un magazin Hermes, nu și de pe site.
Plângerea depusă în instanță în San Francisco susține însă că un client obișnuit nu poate intra pur și simplu într-un magazin Hermes, pentru a cumpăra o astfel de geantă.
Gențile le sunt arătate doar clienților „care merită”, într-o cameră privată.
Asociații de vânzări ai Hermes au sarcina de a alege clienții care sunt calificați pentru a cumpăra gențile, potrivit plângerii.
„Acești asociați de vânzări sunt îndrumați de către pârâți să ofere genți Birkin doar consumatorilor care au un istoric de cumpărare a altor produse, cum ar fi pantofii, eșarfele, curelele, bijuteriile și produsele pentru casă”, mai spune plângerea.
În timp ce asociații de vânzări nu primesc un comision pentru vânzarea de genți Birkin, susține procesul, ei sunt instruiți să folosească gențile ca o modalitate de a constrânge clienții să cumpere alte produse, pentru care primesc un comision de 3%.
Procesul intentat urmărește obținerea statutului de acțiune colectivă pentru toți rezidenții din SUA care, în ultimii patru ani, au cumpărat sau li s-a cerut să cumpere produse suplimentare pentru a cumpăra o geantă Birkin.
Reclamanții solicită despăgubiri bănești și o hotărâre judecătorească care să interzică strategiile de vânzare atribuite Hermes.