Comisia Europeană amenință Slovacia cu măsuri punitive, după desființarea biroului procurorului anticorupție

Spread the love

Executivul UE a declarat joi că regretă decizia guvernului slovac, care a dizolvat unitatea specială de anchetă dedicată corupției de stat, și a avertizat că „nu va ezita” să acționeze pentru a-și proteja interesele financiare, scrie Reuters.

Premierul slovac Robert Fico a desființat miercuri biroul procurorului anticorupție, în ciuda protestelor de stradă și a avertismentelor criticilor, care au spus că decizia dăunează democrației.

Joi, oficialii europeni au lansat un avertisment în acest sens.

„Comisia regretă dizolvarea Parchetului Special fără introducerea unor garanții care să asigure că investigațiile pot continua în mod eficient”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters.

El a precizat că închiderea biroului „ar putea submina eficiența investigațiilor, nu în ultimul rând în cazul infracțiunilor care afectează bugetul UE”.

Comisia va evalua consecințele, a adăugat purtătorul de cuvânt, și „nu va ezita să ia măsuri pentru a asigura respectarea legislației UE și protejarea intereselor financiare ale UE”.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat o potențială sancțiune.

Dar surse informate au declarat pentru Reuters că este posibil ca, în următoarele săptămâni, Comisia să deschidă împotriva Bratislavei un proces pentru încălcarea legislației UE.

„Nu s-a decis încă”, a declarat un oficial, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

„(Dar) o merită”, a adăugat el, cu privire la decizia Comisiei.

Un astfel de caz ar putea ajunge la instanța supremă a blocului comunitar și, în cele din urmă, ar putea duce la penalizări financiare, dacă Bratislava nu ia decizii pentru a corecta situația.

Un proces în instanță ar dura luni de zile și orice penalități impuse ar fi mult mai mici decât plățile pe care Comisia le poate reține din bugetul comun al blocului, așa cum a făcut-o în cazul Ungariei.

Dar suspendarea fondurilor nu este probabilă deocamdată, au declarat surse de la Bruxelles, deoarece Fico nu a contestat până acum deciziile comune ale UE, așa cum a făcut-o Viktor Orban, spre exemplu.

Sâmbătă, slovacii votează pentru un nou președinte în cadrul unor alegeri care i-ar putea da un impuls lui Fico în demersul său de a obține un control mai mare asupra mass-media publice, de a dilua legile anticorupție și de a nu mai sprijini Ucraina.

Comisia UE se află sub o presiune din ce în ce mai mare din partea Parlamentului European pentru a da dovadă de fermitate în ceea ce privește problemele legate de statul de drept, în urma deciziei de a debloca miliarde de euro din fondurile UE destinate Ungariei, care fuseseră înghețate tocmai din cauza preocupărilor legate de independența justiției.

Vicepreședintele Parlamentului European, Martin Hojsík, membru al opoziției slovace, a spus că Comisia va trata cu seriozitate situația din Slovacia.

„Comisia este mult mai înclinată să nu repete greșelile care s-au petrecut în Ungaria în legătură cu o situație care a fost tolerată mult prea mult timp și i-a permis lui Orban să escaladeze”, a spus el.

Hojsík a avertizat, de asemenea, că, dacă guvernul lui Fico continuă pe o cale iliberală, Slovacia ar putea risca să piardă accesul la fondurile UE.

Lasă un răspuns