Camera Consultanților Fiscali (CCF) a analizat proiectul Ministerului Finanțelor care încearcă să clarifice problema întreprinderilor legate, noțiune introdusă de Guvernul Ciolacu anul trecut, dar care se aplică din 2024.
Conform consultanților, în forma actuală nu rezolvă toate neclaritățile semnalate, iar în acest sens au trimis o scrisoare către Minister.
Problema este că până la 31 martie antreprenorii trebuie să stabilească regimul de impozitare aplicabil, iar legislația are probleme de interpretare.
Vezi și: Ai mai multe firme și depășești cumulat 500.
000 euro? Niciuna din ele nu mai poate fi pe regimul micro / Noile clarificări ale Ministerului Finanțelor“Înțelegem așadar că, în conformitate cu noile prevederi, începând cu 1 ianuarie 2024, un asociat/acționar poate să dețină, direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la o singură companie plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și, de asemenea, înțelegem că noul alineat (4) al art.
47 are și un rol de dispoziție tranzitorie pentru situațiile de fapt înregistrate la 31 decembrie 2023”, spune CCF.
Astfel, în cazul în care același asociat a deținut (direct sau indirect) la 31 decembrie 2023 peste 25% la două sau trei microîntreprinderi, până la data de 31 martie 2024 trebuie stabilită una singură dintre societăți, care va rămâne plătitoare de impozit veniturile microîntreprinderilor, restul urmând să aplice impozitul pe profit, inclusiv pentru trimestrul I 2024.
Cu alte cuvinte posibilitatea desemnării unei singure societăți care să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor în anul 2024, nu este condiționată de o cedare a deținerilor la celelalte societăți care să se fi realizat până la 31 decembrie 2023, dar nici ulterior în primul trimestru al anului 2024, întrucât scopul prevederii, acela ca doar o singură astfel de societate să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor, este atins.
„Problema neclară rămasă nerezolvată prin actualul proiect de OUG, respectiv nevoia de clarificare o impune felul în care este redactată actuala litera h) de la art.
47 alin.
(1) dacă luăm în considerare faptului că litera h) este una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a putea aplica regimul microîntreprinderilor, aceasta referindu-se la deținerile de către asociați/acționari de peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot”, informează Camera Consultanților Fiscali.
• „(1) În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:[…]h) are asociați / acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot şi este singura persoană juridică stabilită de către asociați / acționari să aplice prevederile prezentului titlu;”“În spiritul legii, așa cum rezultă din voința legiuitorului exprimată prin nota de fundamentare, prin modificarea literei h) de la art.
47 alin.
(1) s-au avut în vedere situațiile în care procentul de deținere de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot este depășit (în mod direct sau indirect), caz în care se limitează/reduce numărul de microîntreprinderi deținute de un astfel de acționar/asociat, pentru aplicarea acestui sistem de impozitare la o singură microîntreprindere”, mai arată CCF.
În înțelegerea consultanților, nu s-a avut astfel în vedere prin adoptarea OUG nr.
115/2023 și o modificare a regulilor de impozitare a microîntreprinderilor în situația în care o societate este deținută doar de acționari/asociați ce dețin sub 25% din valoarea / numărul titlurilor de participare sau la al drepturilor de vot (de exemplu, 5 asociați cu câte 20% fiecare), cu toate că la o simplă citire a textului de lege, acesta te poate conduce cu oarecare ușurință și la o astfel de concluzie, prin forma mai puțin fericită în care este redactat.
În consecință, convingerea lor este că o astfel de societate, existentă la 31.
12.
2023 sau nou înființată în cursul anului 2024, poate să aplice regimul microîntreprinderilor în condițiile în care restul condițiilor prevăzute la art.
47 alin.
(1) sunt îndeplinite.
„O astfel de interpretare este aliniată scopului declarat al modificărilor aduse prin OUG nr.
115/2023, așa cum rezultă din nota de fundamentare.
Ținem să precizăm, în plus, că și la momentul adoptării OG nr.
16/2022, prin care a fost introdusă regula de la lit.
h) a art.
47 alin.
(1) din Codul Fiscal aplicabilă până la 31.
12.
2023, leguitorul nu a avut în vederea intenția de limitare a aplicarii regimului fiscal al microîntreprinderilor la asociații/acționarii ce ar fi deținut mai puțin de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, ci dimpotrivă de a limita numarul de microîntreprinderi, deținute de un asociat/acționar cu deținere de peste 25%, la maximum 3 societăți comerciale care să poată aplica acest regim fiscal al microîntreprinderilor, în cazul contrar al deținerii mai mult de 25% în mai mult de 3 societăți comerciale asociații/acționarii urmau să aleagă cele 3 societății comerciale care puteau fi impozitate drept microîntreprinderi”, mai spune CCF.
Organizația a venit și cu o propunere de modificare a articolelor pentru a fi mai ușor de interpretat.
Alte probleme pe care le menționează Camera Consultanților Fiscali în scrisoare (click pentru a deschide) sunt legate de: • Ieșirea din sistemul de impozitare al microîntreprinderilor și depunerea Declarației de mențiuni pentru ieșire din sistemul microîntreprinderilor • Modul de determinare al impozitului minim pe cifra de afaceri, prin scăderea din sfera veniturilor totale a celor „reprezentând accize care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli • Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA)