Biserica va primi în 2025 sprijin de la Stat pentru a sărbători Anul Centenar al Patriarhiei Române

Spread the love

Anul 2025 a fost declarat drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, arată o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul oficial.

Cu prilejul sărbătoririi „Anului Centenar al Patriarhiei Române”, Biserica Ortodoxă Română organizează activități și evenimente prin care să omagieze memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și dobândirea rangului ei de Patriarhie.

Astfel, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate, și pot sprijini logistic activitățile organizate de Biserica Ortodoxă Română cu acest prilej.

Rămâne de văzut cum va arăta bugetul pe 2025 atunci când îl va redacta noul Guvern după alegerile din acest an.

Ca în fiecare an, prin Secretariatul General al Guvernului s-au acordat bani pentru culte, iar sumele sunt cele de mai jos:1.

Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte: 1,244 miliarde lei, cu 19% mai mult decât în 2023.

Programul este destinat cultelor recunoscute pentru sprijinirea salarizării clerului din țară cât și pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, în special activități adresate tinerilor, dar și a personalului neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, cât și a celui neclerical din județele Covasna și Harghita.

2.

Alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic: 9,18 milioane lei, la fel ca în 2023.

Programul este destinat cultelor recunoscute pentru sprijinirea salarizării personalului neclerical angajat în unitățile și instituțiile de învățământ teologic autorizate și acreditate.

3.

Lacașuri de cult: 458 milioane lei, cu 7% mai mult.

Programul este destinat susținerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național mobil aparținând cultelor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii și funcționării unităților de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială susținute de acestea, pentru spijinirea activităților de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrani și alte forme de asistență, pentru susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.

Lasă un răspuns