Joe Biden, aflat în campanie electorală pentru un al doilea mandat, a prezentat miercuri un ajutor de aproape 20 de miliarde de dolari pentru a permite gigantului american al semiconductorilor Intel să crească producția în SUA, potrivit AFP.
„Oameni buni, era și timpul.
Noi am inventat cele mai sofisticate componente electronice, dar astăzi producem 0% din ele”, pentru că această industrie „a fost delocalizată în Asia”, a deplâns președintele american, într-un discurs susținut la Chandler, în Arizona (sud-vest).
„Vom permite revenirea producției celor mai sofisticate electronice”, a promis democratul în vârstă de 81 de ani, care se prezintă drept campionul reindustrializării și apărătorul locurilor de muncă din industria prelucrătoare.
„America nu își va lăsa concurenții să preia conducerea”, a promis Joe Biden, într-un moment în care Statele Unite și China sunt angajate într-o concurență nemiloasă.
Aceasta este cea mai mare sumă anunțată până în prezent de guvernul american pentru a contracara puterea Chinei.
Scopul este, de asemenea, de a proteja America de întreruperi în aprovizionare, cum a fost cazul pandemiei Covid-19, pentru microprocesoarele care „fac să funcționeze telefoanele voastre mobile, mașinile de spălat vase, sateliții și echipamentele militare”, a declarat Joe Biden.
Alegerea Arizonei pentru anunțul oficial nu a fost o coincidență: a câștigat statul la limită, cu doar 10.
457 de voturi, împotriva lui Donald Trump în 2020.
Și știe că bătălia împotriva aceluiași rival republican va fi la fel de aprigă la urne în noiembrie.
Președintele în exercițiu încearcă să convingă alegătorii sceptici cu privire la bilanțul său economic, în ciuda statisticilor pozitive recente privind creșterea economică, crearea de locuri de muncă, șomajul scăzut și încetinirea inflației.
Acordul cu Intel face parte din Legea privind cipurile și știința.
Această lege, care datează din vara anului 2022, prevede 52,7 miliarde de dolari pentru a stimula producția de semiconductori în Statele Unite, în ideea că banii publici vor servi ca o trambulină pentru investițiile private.
Pachetul anunțat miercuri va contribui la „construirea și extinderea infrastructurii Intel în Arizona, Ohio, New Mexico și Oregon”, potrivit Casei Albe.
Acesta anticipează crearea a aproape 30.
000 de locuri de muncă directe și „sprijinirea a zeci de mii de locuri de muncă indirecte”.
Secretarul pentru Comerț, Gina Raimondo, a declarat jurnaliștilor înainte de anunțul oficial că Intel va investi echivalentul a peste 100 de miliarde de dolari.