Deputatul clujean Viorel Băltărețu a depus un proiect de lege prin care se elimină o parte din procedurile birocratice pentru obținerea autorizațiilor de funcționare.
„Am intrat în politică după două decenii de antreprenoriat.
Știu cât de grea e viața antreprenorilor din România, cu câtă birocrație și lipsă de predictibilitate legislativă se confruntă zilnic.
Legea pe care o propun vrea să le facă viața mai ușoară, prin simplificarea procedurii prin care se acordă autorizațiile de funcționare”, a spus deputatul clujean.
Proiectul de lege prevede, printre altele: „România are nevoie de cât mai multe inițiative private, iar legislația trebuie reformată pentru a construi un mediu propice antreprenoriatului.
În acest caz, simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea procesului de începere a unei afaceri pe care le propun sunt absolut necesare.
Sper ca inițiativa să aibă parte de susținerea tuturor partidelor în circuitul legislativ și să o vedem cât mai rapid adoptată”, a spus Viorel Băltărețu.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro