Revenită în circuitul WTA după o pauză de un an și jumătate (a fost învinsă de Paula Badosa în primul tur de la Miami), Simona Halep a comunicat numele noului său antrenor, alături de care va încerca să se întoarcă în elita tenisului feminin, după scandalul de dopaj în care a fost implicată.
>> Reacția Simonei Halep după ce o importantă rivală a spus că sportivii depistați pozitiv nu ar trebui să primească wild carduriÎntr-un interviu oferit celor de la DigiSport, dubla campioană de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019) a anunțat că se va pregăti alături de Carlos Martinez Comet.
„Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa.
Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult.
Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună” – Simona Halep pentru Gabriel Morariu, trimisul DigiSport la Miami.
>> Simona Halep vorbește despre înfrângerea de la WTA Miami – Ce spune despre reîntâlnirea cu Patrick Mouratoglou În vârstă de 49 de ani, Carlos Martinez Comet le-a mai antrenat pe Kateryna Baindl (Kozlova), Clara Tauson, Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina, Misa Eguchi și Margarita Betova (Gasparyan).
Spaniolul a lucrat și cu Galo Blanco, Fernando Vicente, Marc Lopez, German Puentes și Feliciano Lopez.
A obținut rezultate importante alături de Svetlana Kuznetsova.
Rusoaica a cucerit două titluri WTA (Sydney și Moscova, ambele în 2016), s-a calificat la Turneul Campioanelor 2016 și a ajuns în alte trei finale importante (Indian Wells, Miami și Madrid).
A ajutat-o pe Margarita Gasparyan să obțină al doilea ei titlu WTA, la Tashkent 2018.
Martinez a antrenat-o timp de patru ani pe Daria Kasatkina și a condus-o spre patru titluri – Phillip Island Trophy, Sankt Petersburg (2021), San Jose și Granby (2022) – și o semifinală de Grand Slam (Roland Garros 2022).
La finalul colaborării, antrenorul a dezvăluit că i-a recomandat rusoaicei „să meargă la un psiholog”.
Potrivit WTA, ii plac pescuitul, muzica și sportul.
Este căsătorit și are două fiice.
În 2013, Martinez și-a deschis propria academie de tenis, CMC Competition.
În prezent, acolo se antrenează 9 jucători profesioniști.
Ca jucător, Martinez a fost cel mai sus pe locul 400 în clasamentul ATP de simplu și pe 180 în ierarhia de dublu.
>> WTA Miami: Paula Badosa reacționează după ce a învins-o pe Simona Halep, la revenirea pe teren a românceiSursă foto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia>> WTA Miami: Paula Badosa reacționează după ce a învins-o pe Simona Halep, la revenirea pe teren a româncei>> România mai are o singură reprezentantă la WTA Miami, după ce și Jaqueline Cristian a fost eliminată