Prognoza meteo. Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a țării.

Spread the love

  Iarna își reintră în drepturi, luna martie fiind caracterizată cu temperaturi joase, ploi și ninsori în mai multe zone din țară.

Astăzi, 20 martie, vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime fiind între 3 și 11 grade Celsius în sud-vest.

Noaptea cerul va fi variabil spre mai mult senin în regiunile vestice şi parţial în cele sudice, dar va avea înnorări în restul teritoriului.

 În Cluj-Napoca, maxima va fi de 10 grade Celsius, cu cer senin, iar minimele vor fi de -2 grade Celsius,  potrivit Accuweather.

com.

 De asemenea, vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în Moldova, mixte în sudul şi estul Transilvaniei, dar izolat posibil şi în nordul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, local în estul şi sud-estul teritoriului (cu rafale în general de 40.

.

.

50 km/h) şi în extremitatea de sud-vest.

În zonele montane, ninsorile vor fi în general de intensitate scăzută.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns