Klaus Iohannis a promulgat „legea 2 Mai”. Traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare

Spread the love

Cunoscută ca „legea 2 Mai”, după numele localității în care s-a produs accidentul comis de Vlad Pascu, legea promulgată miercuri de Klaus Iohannis prevede că persoanele condamnate pentru trafic de droguri de mare risc merg obligatoriu la închisoare, neputând primi pedepse cu suspendare.

Inițiativa legislativă a fost înaintată de PNL în urma accidentului din luna august din localitatea 2 Mai în care Vlad Pascu, un tânăr care conducea aflat sub influența drogurilor, a ucis doi tineri.

Pe 20 noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul final al Camerei Deputaţilor a fost dat pe 5 martie.

Miercuri, 20 martie, legea a fost promulgată de Klaus Iohannis, a anunțat Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

În baza legii, persoanele găsite vinovate pentru trafic de droguri de mare risc nu mai pot primi închisoare cu suspendare.

„Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi.

Locul traficanţilor este la închisoare.

Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai.

Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, declara ministra Justiției, Alina Gorghiu, după ce legea a trecut de Parlament.

„Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, prevede „Legea 2 Mai”.

Potrivit ministrei Justiției, Alina Gorghiu, pe parcursul anului 2022, 810 inculpați au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri (intern sau internațional).

Dintre aceștia, 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, iar pentru 379 de persoane (47% dintre traficanții de droguri) instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Inițiatorii proiectului spun că acesta este „răspunsul” față de creșterea numărului de cauze penale având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri.

Lasă un răspuns