David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj, premiat cu distincția 2024 Leader of the Year

Spread the love

  Ceremonia a avut loc cu ocazia evenimentului 2024 Air Transport Symposium, care s-a desfășurat în perioada 17-19 martie 2024 la Atena și la care au participat lideri din industria transportului aerian.

  Distincția acordată lui David Ciceo reprezintă recunoașterea eforturilor depuse de-a lungul timpului, a demersurilor și măsurilor pro-active care au fost implementate în procesul de dezvoltare a Aeroportului Cluj, devenit principala poartă aeriană a Transilvaniei și al doilea aeroport din România.

Dacă în 1996, pe Aeroportul Cluj traficul de pasageri a fost de aproximativ 30.

000 de pasageri, în anul 2023 s-a înregistrat o cifră record de peste 3,2 milioane de pasageri.

 Activitatea din ultimii 4 ani a echipei Aeroportului Cluj, condusă de David Ciceo s-a concretizat prin implementarea mai multor proiecte, finanțate din fonduri europene și fonduri proprii, în valoare totală de peste 140 de milioane de euro, care au condus la dezvoltarea infrastructurii și dotarea aeroportului cu echipamente de ultimă generație în materie de securitate și siguranță, precum și prin creșterea traficului de pasageri, atragerea de noi companii aeriene și noi facilități pentru pasageri și parteneri.

 „Sunt emoționat și onorat să primesc acest premiu, având în vedere ceilalți nominalizați pentru aceasta distincție, și mă bucură faptul că mă aflu printre un grup extraordinar de profesionist din industria aviaţiei.

Pe de altă parte, mă simt onorat deoarece acest premiu înseamnă, în opinia mea, recunoașterea eforturilor care au contribuit la transformarea Aeroportului din Cluj-Napoca dintr-o bază mică, provincială, care deservea 30.

000 de pasageri pe an, într-o poartă de intrare regională semnificativă și al doilea cel mai aglomerat aeroport din România.

În ciuda unor circumstanțe dificile, această realizare a fost posibilă datorită eforturilor persistente ale unei echipe devotate de la Aeroportul din Cluj-Napoca, precum și colaborarea continuă a tuturor jucătorilor din industrie la nivel regional, național și european.

Sunt profund recunoscător ATN, o prestigioasă platformă din domeniul aviației, și le mulțumesc tuturor pentru acest premiu” – a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj.

 În discursul de întâmpinare a participanților, Dr.

Kostas Iatrou, președintele 2024 Air Transport Awards a subliniat: „Pe măsură ce traficul revine la valorile  de dinaintea pandemiei, iar industria își revine după un șoc fără precedent, adaptarea la noua normalitate are propriile provocări.

Un leadership inovator va fi esențial în anii următori pentru a consolida reziliența și a spori durabilitatea economică, socială și de mediu a aviației.

Toți câștigătorii premiilor din acest an, nu numai că au toate acreditările necesare, dar împărtășesc și această viziune pentru viitorul sectorului nostru, în beneficiul tuturor părților interesate implicate”.

În cadrul ceremoniei 2024 Air Transport Awards au obținut distincții personalități, organizații și companii prestigioase din aviație:Premiile Air Transport 2024 au fost organizate în parteneriat cu  Hermes – Air Transport Organisation și ATN – Air Transport News.

 Air Transport Awards reprezintă o recunoaștere a excelenței și a realizărilor din sectorul aviației și sunt acordate în fiecare an organizațiilor, companiilor și liderilor din industria transportului aerian.

CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns