Profilul profesioniștilor în sănătate se schimbă.
Tinerii medici rezidenți care se află la început de drum în domeniu pun accentul nu doar pe viața profesională, ci și pe cea personală.
Mulți dintre ei aleg astfel să renunțe, chiar în perioada școlii și formării în rezidențiat, la specialități care sunt consumatoare de timp și resurse, cum ar fi anestezia și terapia intensivă (ATI) sau medicina de urgență.
Nu e însă doar de alegeri personale de viață.
Întreg sistemul medical românesc nu veghează la respectarea condițiilor profesionale pentru rezidenți, care aleg, în mod lesne de înțeles, să profeseze în marile centre urbane sau în sistemul privat, deși ar fi obligați să presteze ca medici la spitalele unde și-au făcut rezidențiatul, măcar o perioadă egală cu cea a pregătirii.
În România, nu există public niște statistici centralizate, cu privire la câți medici rezidenți au optat să-și schimbe specialitatea, față de cea pe care au ales-o la început de rezidențiat.
Totuși, situația care reiese din unele cifre disponibile (AICI și AICI), publicate de medicul Letiția Coriu, membră a Colegiului Medicilor din București, arată o situație îngrijorătoare.
Citește mai multe pe Panorama.