A avea succes în antreprenoriat este sinonim cu a avea capacitatea de a-ți adapta afacerea la noile tendințe și nevoi din piață, așa cum este și necesitatea de a implementa schimbări sustenabile în business.
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, ajută antreprenoriatul românesc și contribuie la dezvoltarea rețelei regionale de reîncărcare ultra-rapidă pentru mașini electrice, în cadrul unui proiect care vizează instalarea a peste 400 de puncte de-a lungul Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T).
Această acțiune nu doar că aduce un plus consistent pe plan local la capitolul e-mobility, dar încurajează și mai mult achiziția de autovehicule electrice ce pot fi folosite în întreg lanțul economic de aprovizionare și furnizare de bunuri și servicii.
Investiția totală este estimată la aproximativ 40 de milioane de euro, din care aproximativ 15 milioane de euro sunt obținute din fonduri europene, prin programul de finanțare Facilitatea Europeană de Conectare (CEF).
Astfel, prin tranziția către o mobilitate decarbonată în Europa, putem vorbi despre schimbări clare ce asigură o rețea fără întreruperi și interconectată pentru vehiculele electrice.
Nu doar că amprenta de carbon va fi mult mai scăzută, dar avem posibilitatea să ne gândim în mod real la existența unor lanțuri de aprovizionare 100% verzi, în care produsul pleacă de la furnizor și ajunge la distribuitor fără emisii de carbon.
O stație cu încărcare ultra-rapidă asigură încărcarea în aproximativ 10-15 minute, în funcție de capacitatea vehiculelor, pentru o autonomie de funcționare de 200 km.
Proiectul de e-mobility face parte din Strategia 2030 a OMV Petrom, iar instalarea punctelor de reîncărcare ultra-rapidă urmează a fi finalizate până la finalul anului 2025.
Prin Strategia 2030, OMV Petrom și-a asumat să contribuie activ la tranziția energetică, în România și în regiune, prin cel mai mare plan de investiții private în sectorul energetic din România, cu un buget de 11 miliarde de euro.
Strategia 2030 este construită pe trei direcții: Tranziția către o afacere cu emisii de carbon reduse și zero, Dezvoltarea regională a gazelor naturale, Optimizarea afacerii tradiționale.
Aceasta își dorește să genereze o creștere semnificativă a fluxurilor de trezorerie, să susțină politica de dividende extrem de competitivă până în 2030, să aibă un impact semnificativ asupra tranziției către o afacere cu emisii mai reduse de carbon și să consolideze securitatea aprovizionării cu energie a României și a Europei de Sud-Est, precum și reziliența energetică a UE.
Totodată, OMV Petrom s-a alăturat în calitate de partener Academiei de Sustenabilitate, proiect inițiat de Social Innovation Solutions, ce are ca scop să educe și să ajute antreprenorii să facă tranziția către un business mai sustenabil.
Dacă îți dorești să înveți mai multe despre sustenabilitate, te invităm să te înscrii în mod gratuit cu IMM-ul tău pe www.
academia-de-sustenabilitate.
ro.
Aici vei învăța alături de experți în domeniu cum să îți faci o analiză a business-ului, să-ți creezi propria strategie de sustenabilitate învățând din exemple locale și internaționale și să reușești să accesezi fonduri verzi sau alternative pentru transformarea afacerii tale într-una sustenabilă.
Despre OMV PetromOMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.
Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.
000 de investitori individuali și alte entități românești).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini.
Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2023.
În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste.
În perioada 2007 – 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.
OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.
Despre Academia de SustenabilitateAcademia de Sustenabilitate este un proiect marca Sustainable Futures inițiat de Social Innovation Solutions alături de Fundația Coca‑Cola, partener fondator și BCR, partener principal și OMV Petrom, partener.
Printre partenerii organizaționali se numără Ambasada Sustenabilității în România, Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, Viitor Plus, Global Shapers Bucharest Hub, WWF România, CCIFER sau SNRB.
Proiectul beneficiază de sprijinul organizațiilor internaționale SME Climate Hub, Exponențial Roadmap Initiative, FutureShift, The Rock Group, având ca partener academic Envisia.
Academia de Sustenabilitate are o componentă de Advisory Board, un consiliu consultativ care joacă un rol esențial în asigurarea resurselor educaționale de înaltă calitate, relevante și actualizate, astfel încât IMM-urile să poată adopta cele mai bune practici în domeniul sustenabilității și să rămână competitive pe piață.
Articol susținut de Social Innovation Solutions