„Uitându-mă puțin către finalul carierei mele – care va fi oricum destul de departe – mă văd poate lângă un șemineu, ascultând aprecierile românilor despre realizările pe care le-am făcut pentru ei”, a spus demnitarul român la un podcast la care a fost invitat.
Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanțe a discutat la podcastul „Umblă vorba” despre aspecte știute mai mult sau mai puțin din viața privată și din cea publică.
”Numele meu, al străbunilor mei, era Todorovici.
El a fost schimbat în Teodorovici atunci când străbunii mei au trecut din fosta Iugoslavie în România”, a mărturisit demnitarul.
El a vorbit și despre actualul război din Ucraina, spunând că i-ar părea rău să vadă România căzută între scaune.
„După ce războiul, care ca orice război se va termina la un moment dat, noi nu știm și nici nu vrem să învățăm cum se joacă diplomatic.
Cei doi care azi se bat, mâine își vor da mâna.
(.
.
.
) Și SUA, și Rusia își vor da mâna și vor reconstrui Ucraina împreună”, a spus demnitarul.
El a admis că are un stil de negociere „rusesc”.
„M l-am am însușit și l-am practicat ca ministru, ca oficial al acestei țări sau ca demnitar.
Niciodată nu negociez ceea ce este al meu! Tot timpul te lupți să obții ceva în plus, chiar dacă știi că plusul acela e minusul altuia”, a mai spus TeodoroviciCe a mai declarat fostul ministru al Finanțelor în podcastul la care a fost invitat:Eugen Teodorovici este de la 1 decembrie 2023 directorul Autorității de Audit din Curtea de Conturi.
El este cercetat de către Comitetul de Etică, după ce a participat la lansarea unui partid politic.
Codul de Etică prevede că auditorii ”trebuie să-şi menţină independenţa faţă de orice influenţă politică”.
Teodorovici a afirmat că a luat parte la eveniment ca moderator.
El apare în fotografii alături Ilan Laufer şi alţi lideri ai Blocului Suveranist Român.
Teodorovici, fost senator PSD, a fost de asemenea Ministru al Fondurilor Europene și apoi al Finanțelor Publice în Guvernul Victor Ponta.