Lucrările pentru punerea pe soclu a grupului statuar „Școala Ardeleană” se apropie de final. Dan Tarcea: „Până în 30 martie vor fi finalizate”.

Spread the love

  Au trecut 18 zile de la începerea lucrărilor pentru punerea pe soclu a grupului statuar „Școala Ardeleană” , iar acestea urmează să fie finalizate până pe 30 martie.

Viceprimarul orașului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat pentru monitorulcj.

ro că lucrările la soclul grupului statuar „Școala Ardeleană” sunt în grafic.

 „Așa cum am anunțat, lucrările la soclul grupului statuar „Școala Ardeleană vor fi gata până la finalul lunii martie.

Lucrările sunt în graficul asumat de către constructor.

Deja primele două trepte de la soclu sunt realizate, împreună cu spațiul verde și cu arborii care trebuiau să fie plantați.

Deja lucrările sunt vizibile și așa cum am menționat anterior, până în 30 martie, lucrările for fi finalizate la partea de soclu”, a declarat viceprimarul Clujului.

 Întrebat de situația lucrărilor de pe strada Kogălniceanu și celor adiacente, Dan Tarcea a afirmat că se lucrează la detalii într-un ritm alert.

 „Se lucrează în ritm alert la tot acest ansamblu.

În acest moment se lucrează la detalii, mai sunt încă anumite chestiuni care trebuie să fie finalizate, cum ar fi grilajele de arbori, mici reparații la partea de pavaj.

Noi așa estimăm că lucrările se vor finaliza în termenul pe care l-am stabilit.

Partea de finisaje durează cel mai mult.

Sigur că recepția nu se va face până când toate lucrurile vor fi clare.

Se lucrează intens.

 În luna aprilie nu vom mai vedea mașini pe aceste străzi, astfel încât clujenii să se poată bucura de această investiție.

A fost o investiție complicată, discutăm de 10 străzi care au fost modernizate.

Această lucrare a fost făcută din fonduri europene, iar în final va ieși un proiect frumos”, a mai afirmat Dan Tarcea pentru monitorulcj.

ro.

 Dan Tarcea a transmis un mesaj celor care au criticat proiectul de modernizare a străzii Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente, proiect în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

 „Știu că proiectul a fost criticat de către societatea civilă, în special la lucrările de pe strada Universității, dar acum, acestea se apropie de final.

Le doresc să se bucure de orașul nostru, de municipiu, să-și petreacă timpul liber într-o ambianță plăcută.

Trebuie să ne bucurăm cu toții de acest oraș și de ce am reușit să facem în el”, a conchis Dan Tarcea, viceprimarul orașului Cluj-Napoca.

 Reamintim că proiectul de modernizare a unei părți din zona istorică a orașului (str.

Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac) a debutat în teren în ianuarie 2022.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns